La Brăila, oamenii sunt disperați după ce mulți dintre ei și-au văzut porcii crescuți cu greu uciși de către autorități după ce pesta porcină africană a fost confirmată în județ. Potrivit directorului Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila, Gică Drăgan, în total, până acum virusul a apărut în 19 localități, fiind confirmate 31 de focare, inclusiv în municipiul reședință de județ.
Acolo unde au apărut porcii bolnavi, DSVSA a decis uciderea animalelor, dar disperarea oamenilor e mai mare acolo unde animalele au fost sacrificate preventiv, fără a fi infectate cu virusul ce provoacă pesta porcină.
Un astfel de exemplu este satul Valea Cînepii, din comuna Unirea, unde DSVSA a sacrificat preventiv 4-500 de porci, cu intenția de a proteja, spun localnicii, un complex din zonă.
„La Valea Cânepii s-au ucis toţi porcii, circa 400-500 de animale, deşi nu a fost confirmată pesta, pentru a proteja un complex din zonă. Atât timp cât eu am protejat complexul, ar trebui, fie la repopulare să le dea porci la acelasi preţ, sau să le dea la Crăciun cu acelaşi preţ un porc pentru sacrificare. Oamenii sunt foarte supărați, în timp ce Guvernul nu a mai finanțat activitatea sanitar- veterinară care presupunea controale anuale ale ANSVSA la toate efectivele de amimale. A vrut să facă economie pe spinarea crescătorilor, dar acesta este un pericol prea mare pentru toate animalele și chiar și pentru oameni”, a declarat primarul comunei Unirea, Ioan Ungureanu.
Directorul DSVSA Brăila a anunțat că, în acest moment, în județ nu mai este nicio suspiciune de pestă porcină în lucru.
„Dacă nu vor mai apărea alte cazuri, localnicii și ar putea repopula gospodăriile cu suine undeva spre finele lunii octombrie, început de noiembrie”, a mai spus directorul DSVSA Brăila, Gică Drăgan.
Citește și:
Ce spune Liviu Dragnea despre protestele din 10 august: „Era organizare paramilitară. A fost o tentativă de lovitură de stat”
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!