Industria de retail va fi grav afectată de criza economică provocată de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Până în prezent, companiile americane din acest sector au confirmat închiderea a cel puțin 3.300 de magazine în 2020.

Acesta ar putea fi cel mai negru an din istorie, mai ales că estimările nu arătau bine nici înainte de pandemie.

Potrivit unui studiu realizat de firma Cushman & Wakefield la sfârşitul anului trecut, până la 12.000 de magazine de firme majore erau în pericol să se închidă în acest an. Aceste estimări vor fi date peste cap de recesiunea provocată de COVID, numărul total de magazine închise urmând să ajungă la 15.000.

Cu mult peste recordul negativ de anul trecut, când s-au închis în SUA peste 9.300 de magazine.

Cel mai afectat lanţ de magazine va fi Pier 1 Imports, care va închide 450 de locaţii, aproape jumătate din totalul magazinelor deţinute în SUA. Pier 1 Imports are 4.000 de angajaţi şi se estimează că jumătate dintre aceştia îşi vor pierde slujba.

Nici Victorias Secret, celebra companie de lenjerie intimă, nu va scăpa de criză. Nu mai puţin de 238 de locaţii vor fi închise în SUA.

Aproape acelaşi număr de magazine va închide şi GAP, mai exact 230.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Orașul important din Italia, vizitat de foarte mulți români, care s-a săturat de turiști. Ce măsuri au în plan autoritățile
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro

'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI