Peste 3 zile, adică pe 10 octombrie, la Moscova se va face anunţul oficial prin care Agenţia Spaţială Rusă îi invită pe cei cu conturi “grase” să meargă în spaţiu, într- o vacanţă de câteva luni, pe Staţia Spaţială Internaţională. Preţul? “Doar” 150.000.000 de dolari sejurul! După ce vor demonstra că au cu ce plăti, amatorii de astfel de concedii vor fi incluşi într-un program de pregătire minuţioasă, ba chiar vor fi învăţaţi să efectueze anumite proceduri pe SSI, pentru a le fi de ajutor astronauţilor aflaţi pe staţie. Surprinzător e faptul că deja există un doritor, faimoasa soprană Sarah Brightman, care va fi prezentă la conferinţa de presă de la Moscova. Deşi averea ei a fost evaluată de revista Forbes la maximum 100 de milioane de dolari, se pare că iubitul miliardar al acesteia îi va face cadou excursia.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei