De asemenea, din cei 86 de angajați, aflați pe tura din această perioadă, 59 au fost depistați cu COVID-19.

Toate persoanele infectate sunt asimptomatice în momentul de față.

Direcția de Sănătate Publică Suceava a elaborat planul de
măsuri pentru persoanele care nu sunt infectate. Încă nu știe ce variantă să
aleagă pentru bolnavi: să-i mute la spitalul din Suceava sau să aducă personal
medical în Centrul de Recuperare din Sasca Mică.

”DSP Suceava va hotărî ce vom face cu beneficiarii. Fie
îi ținem sub observație strictă acolo, la Sasca Mică, care arată foarte mult ca
un spital, fie vor fi duși și internați în spital. Centrul din Sasca Mică e
cumva organizat pe pavilioane și s-ar putea face niște schimbări pentru a-i
muta pe bolnavi. Așteptăm decizia DSP-ului”, a declarat, pentru Libertatea, Mădălina
Turza, șefa Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA).

În momentul de față, cei care au grijă de pacienți sunt
cei 27 angajați care au fost declarați negativ, urmând ca numărul lor să fie
completat cu alți 86 de angajați, care ar fi trebuit să intre în tură abia
zilele viitoare.

Este coșmarul cu care mă culc și mă trezesc de mai bine de o lună.

Mădălina Turza, șefa ANDPDCA:

Există două moduri în care pacienții și angajații
centrului s-ar fi putut îmbolnăvi.

”Unul dintre beneficiari a fost internat în spitalul din Suceava în 15 aprilie. A fost testat pozitiv pentru coronavirus. Se poate ca din spital să fi pornit. Sau mai există varianta ca personalul să fi adus virusul, pentru că oamenii internați în centru nu ies de acolo. Dar nu avem încă rezultatele anchetei epidemiologice”, mai spune Mădălina Turza.

Acești pacienți reprezintă și un mare risc. Cu toții sunt
foarte bolnavi.

Cei mai mulți au comorbidități, de aceea riscul este foarte mare. Au, printre altele, boli cardiace, boli pulmonare, boli psihice. Îmi este clar că suntem în varianta în care vom avea decese și vom avea pierderi, iar asta este absolut îngrozitor.

Mădălina Turza, șefa ANDPDCA:

Direcția de Sănătate Publică Suceava a emis un comunicat de presă în care face referire, deocamdată, doar la măsurile luate în ceea ce îi privește pe pacienții sănătoși și pe angajații centrului care au fost depistați pozitiv.

Astfel, cei 127 de beneficiari sănătoși vor fi izolați și
se încearcă ”găsirea unei locații de tip hotel sau pensiune pentru carantinarea
celor 59 de cadre de îngrijire pozitive pentru o perioadă de 14 zile,
evitându-se astfel o posibilă infectare a membrilor de familie”.

De asemenea, în următoarele 14 zile, asistența beneficiarilor
va fi asigurată de personalul venit de la domiciliu, fără ca acesta să fie
testat în prealabil.

Întreg personalul de îngrijire va purta pe perioada
lucrului echipament de protecție alcătuit din: mască, ochelari, halate de unică
folosință peste echipamentul obișnuit de lucru.

Totodată, se vor respecta cu strictețe măsuri de igienă
personală: spălarea mâinilor cu apă și săpun, dezinfecție cu soluție pe bază de
alcool, iar aprovizionarea cu cantități suficiente de dezinfectanți pentru
mâini și suprafețe va fi una constantă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News