Astfel, conform ministrului Educației, din seriile anterioare vor participa la prima sesiune pentru examenul de Bacalaureat din acest an peste 32.000 de elevi, un adevărat record.
Spre comparație, la Bacalaureatul 2019 se înscriseseră în prima sesiune un total de peste 135.000 de candidați, dintre care 19.771 din seriile anterioare.
“Anul acesta, din seriile anterioare au fost înscriși peste 32.000 de elevi, față de anul trecut, când au participat la probele examenului de Bacalaureat aproximativ 20.00 de elevi din seriile anterioare. Deci anul acesta s-au înscris mai mulți elevi ca până acum”
Monica Anisie, ministrul Educației
În ceea ce-i privește pe elevii care au probleme de sănătate la ora susținerii examenului de Bacalaureat, Monica Anisie a spus că se va organiza o etapă specială.
”Pentru elevii care sunt izolați, în carantină sau bolnavi sau care vor avea temperatură la unele probe noi organizăm o etapă specială, iar cea de-a doua sesiune din toamnă rămâne așa cum a fost anunțată. Rămân aceleași date, fără probe de competențe, pentru că am luat decizia ca acestea să fie echivalate sau recunoscute”, a anunțat ministrul Educației.
Aici vei găsi subiectele la Română la BAC 2020
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro