Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră transmis sâmbătă, poliţiştii au oprit vineri pentru control la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, pe sensul de intrare în ţară, două TIR-uri, conduse de doi cetăţeni români, în vârstă de 34, respectiv 49 de ani.
Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din textile pentru firme din judeţele Alba şi Prahova.
„În urma analizei documentelor prezentate la control, s-a constatat faptul că încărcătura nu îndeplineşte condiţiile legale de intrare pe teritoriul ţării, cei doi şoferi neavând documentaţia necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, în cele două vehicule se aflau 29.600 kilograme de deşeuri textile”, se arată în comunicatul transmis sâmbătă de Poliția de Frontieră.
De asemenea, poliţiştii au mai verificat astăzi un TIR, condus de un cetăţean român, în vârstă de 41 de ani, care transporta aparate de cafea uzate, pentru o firmă din Hunedoara.
Şoferul nu avea documentele necesare pentru introducerea în ţară a celor 4.200 kilograme de deşeuri.
În toate cele trei cazuri, autorităţile au dispus nepermiterea intrării în ţară a TIR-urilor şi a mărfurilor transportate.