„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat în data de 21.10.2021 pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean leton, în vârstă de 51 de ani, conducând un ansamblu rutier. Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta piese auto din Bulgaria pentru o societate din Ungaria, precum și 9 paleți cu semințe de susan, destinați Letoniei”, a notat Poliția de Frontieră.

În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit că în compartimentul pentru marfă, în interiorul paleților, se aflau de fapt 25 de cutii din carton, în care era ascunsă o cantitate considerabilă de tutun neprelucrat.

S-a procedat la inventarierea acestora, rezultând cantitatea de 3.350 de kilograme de tutun neprelucrat, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 201.000 de lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Față de cetățeanul leton se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin. 1, lit. a din Legea 227/2015, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.

FOTO: Poliția de Frontieră

 
 

Urmărește-ne pe Google News