Atacul a fost cea mai sângeroasă acțiune a Statului Islamic în ultimii trei ani, de când califatul lor din Siria și Irak a fost înfrânt și au fost nevoiți să se retragă pentru a se reorganiza.

Cel puţin 3.500 de jihadişti de diferite naţionalităţi erau deţinuţi în oraşul Hassakeh, în momentul în care Statul Islamic a început atacul pe 20 ianuarie. Noi înfruntări sporadice au avut loc sâmbătă între forţele kurde, sprijinite de trupe americane, şi membri ai SI care nu au fost încă prinşi în apropiere de închisoarea Ghwayran.

Forţele kurde au reobţinut controlul asupra închisorii şi sute de jihadişti, între care deţinuţi care au fugit şi atacatori, s-au predat sau au fost arestaţi, potrivit OSDO.

Însă zeci de membri ai SI s-au baricadat în partea de nord a închisorii, „care este dificil de vizat din aer sau de ajuns pe cale terestră”, notează OSO.

Bilanțul a fost revizuit duminică după descoperirea a noi cadavre în timpul operaţiunilor de căutare care au avut loc după pătrunderea forţelor kurde în clădirile închisorii şi în cartierele adiacente, potrivit OSDO.

Directorul ONG-ului, Rami Abdel Rahman, a precizat că aceste cadavre au fost descoperite în interiorul şi în împrejurimile penitenciarului, situat într-o regiune aflată sub controlul administraţiei semiautonome kurde.

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

OSDO estimează că bilanţul va continua să crească pe măsură ce noi cadavre sunt descoperite şi din cauza faptului că numeroşi combatanţi kurzi au fost răniţi grav.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI