Stoltenberg nu a menţionat câţi dintre aceşti militari ruşi ar fi fost ucişi, oferind doar un bilanţ global al morţilor şi răniţilor în tabăra rusă. Acest bilanţ nu poate fi verificat în mod independent, în timp ce niciuna dintre tabere nu publică date despre pierderile sale, în schimb le exagerează pe cele ale inamicului, notează sursa citată.

În declaraţia sa, dată presei după o întâlnire la sediul NATO cu preşedintele polonez Andrzej Duda, Stoltenberg a mai căutat să sublinieze că armata ucraineană a doborât recent avioane ruseşti de supraveghere de mare valoare, referindu-se la doborârea a două avioane radar de avertizare timpurie A-50, şi a scufundat sau avariat o parte semnificativă a Flotei ruse de la Marea Neagră.

„Rusia plăteşte un preţ foarte mare pentru câştiguri marginale”, a mai spus Stoltenberg, în timp ce armata ucraineană aflată în criză de trupe şi de muniţii încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse revenite în ofensivă pe frontul din estul Ucrainei după contraofensiva ucraineană eşuată din vara trecută.

Potrivit publicaţiei independente ruse Meduza, cel puțin 75.000 de soldați ruși au murit în timp ce luptau în Ucraina.

Pierderile suferite de Ucraina

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut pe 24 februarie, la doi ani de la declanşarea invaziei ruse, că pierderile armatei ucrainene au ajuns la circa 31.000 de soldaţi ucişi, fără a menţiona şi numărul răniţilor, primul bilanţ oficial al victimelor furnizat de Kiev, declaraţie după care Moscova a spus că „Zelenski minte” şi că el ar fi scăzut „de mai multe ori” cifra reală.

Oficiali americani au declarat publicaţiei New York Times în august anul trecut că până la acea vreme au murit circa 70.000 de soldaţi ucraineni şi între 100.000 şi 120.000 au fost răniţi.

Potrivit unui jurnalist francez, Emmanuel Grynszpan, care a fost de mai multe ori pe frontul din Ucraina, bilanţul comunicat de Zelenski ar fi corect doar în ce priveşte numărul deceselor „oficial documentate” şi nu include soldaţii dispăruţi, al căror număr ar fi de aproximativ încă 30.000, dintre care cei mai mulţi sunt de asemenea morţi.

„O sursă apropiată serviciilor militare de informaţii (ucrainene) mi-a spus că estimările sunt în jurul a 60.000 de morţi. Cei 30.000 în plus sunt dispăruţi (potrivit sursei 90% sunt morţi, 10% sunt prizonieri în Rusia), precum şi mii de morţi neidentificaţi depuşi în morgi, în lipsa testelor ADN”, a declarat jurnalistul francez într-un interviu publicat luna aceasta de Le Monde.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

valihaita   •   15.03.2024, 10:04

Daca ne gandim ca la Bahmut, Mariupol si Avdivka orasele au fost in totalitate distruse inclin sa cred ca rusii n-au trmis valuri mari de soldati ci au folosit tactica america de bombardament masiv si pe urma atacul terestru..

Richardxyz13   •   14.03.2024, 20:46

Dat naibii seful asta al Nato. Cum stie el tot ce misca. Poate sunt 100 de morti si restul răniți, la cum se exprima Libertatea.

    VolodimirZelenski   •   15.03.2024, 06:45

    Richardxyz13   •  14.03.2024, 20:46

    Dat naibii seful asta al Nato. Cum stie el tot ce misca. Poate sunt 100 de morti si restul răniți, la cum se exprima Libertatea.

    Sigur nu este asa, din pacate pentru voi.

Aura1   •   14.03.2024, 20:42

Un adevărat masacru, dar nu învață nimic din aceste pierderi..

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI