” În cadrul acestui program 40.000 de femei vor beneficia gratuit de servicii de screening, prin testare mamografică,  evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsie și confirmare anatomopatologică  a leziunilor suspecte. Pacientele care au fost diagnosticate cu leziune incipientă vor fi trimise la tratament. Jumătate dintre femeile care beneficiază de acest program aparțin categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic, respectiv: zone defavorizate, mediul rural, șomere, grupuri entice vulnarabile”, a anunțat ministrul Sorina Pintea, prezentă la la evenimentul organizat de Fundația Renașterea ”Iluminare în roz ” un semnal de alarmă asupra cancerului de sân. Fundația Renașterea a iluminat în roz, în acest an,   clădirea Ateneului Român.

În plus, minsitrul Sănătății a spus că acest program se adresează și femeilor care nu au asigurare de sănătate.

”Foarte important, programul se adresează și femililor care nu au asigurare de sănătate. Programul se derulează în două etape, prima dintre acestea cea de organizare și pregătiore a cadrelor medicale și a început în luna mai”, a continuat ministrul.

Totodată, Sorina Pintea a recomandat femeilor să-și rupă o oră din timpul acordat familiei, gospodăriei și serviciului pentru a face o consultație medicală, ceea ce le-ar putea ajuta în depistarea precoce a unei boli grave, precum cancerul de sân.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

” Ceea ce este și mai trist reprezintă faptul că peste 50% din cazurile noi de cancer se diagnostichează în stadii avansate, stadiile  III și IV. Sunt 3000 de decese prin această boală și anual sunt diagnosticate aproximativ 9.000 de cazuri noi de cancer de sân”, a spus ministrul Sănătății.

Cancerul rămâne una dintre principalele cauze de deces din întreaga lume. Este nevoie continuă de educare, informare și prevenție în domeniul oncologic

”Avem multe de făcut, dar cel mai important este ca fiecare dintre noi să conștientizeze necesitatea  unui efort comun, a unui parteneriat, pentru susținerea Sănătății Femeii din România. Sănătatea este bunul cel mai de preț! Este foarte dificil să fii mamă, soție, femeie și să îți rămână timp să ai grijă de tine. Dar, doamnelor, este esențial să mergeți la un consult de rutină.     S-ar putea ca acea oră petrecută la cabinetul medical să vă salveze viața”, a mai spus  ministrului Sănătății.


Citește și:

EXCLUSIV / Românul sechestrat de patron în Belgia a povestit drama prin care a trecut: „Mi-a fost frică să plec, să fug! Cine știe cum se termina totul”

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI