„Ca să poţi profesa în străinătate este nevoie de certificate de conformitate. În 2010 au fost eliberate 7.829 de certificate de conformitate. În 2011 – 5.674, în anul 2017 – 2.794, iar în 2018 – 2.312. Anul acesta, până acum, au fost eliberate 411 certificate de conformitate. (…) De menţionat că nu toţi cei care ridică aceste certificate merg să profeseze, dar este singurul barometru pe care îl avem în acest moment. Eu cred că nu vom depăşi 1.300, hai să facem o estimare până la sfârşitul anului, pentru că s-au majorat salariile, dar anul acesta dotăm cu echipamente medicale sau cel puţin încercăm să acoperim o parte din nevoile pe care România le are”, a afirmat ministrul Sănătății, conform Agerpres.
Sorina Pintea a spus că ar vrea să se întoarcă acasă cât mai mulți medici.
„Ne dorim să revină cât mai mulţi, dar ne dorim să plece cât mai puţini, practic aici este balanţa. Şi cred că cifrele vorbesc de la sine – 411 certificate de conformitate cerute până în acest moment mie mi se pare foarte puţin şi un câştig pentru România”, a subliniat ministrul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, Sorina Pintea susţine că s-au întors în ţară, după majorările salariale, potrivit unor statistici preliminare, fără a fi puşi la socoteală şi medicii care lucrează în unităţile medicale aparţinând de autorităţile locale, circa 150 de doctori.
„Avem aproximativ o situaţie, pentru că există nişte evidenţe la Centrul de Resurse Umane, dar sunt rezidenţi cum ar fi după ce şi-au echivalat studiile, noi nu avem evidenţa spitalelor în care lucrează, deci cifra este oarecum aproximativă, dar noi vrem să facem o statistică. Pentru noi este important să avem medici în fiecare spital. Sunt în jur de 150 înregistraţi, s-ar putea să fie mai mulţi la spitalele autorităţilor locale”, a precizat Pintea.
Statisticile arată că în medie, șase medici părăsesc România în fiecare zi pentru a munci în străinătate.
În schimb, strategia de Dezvoltare Durabilă 2030, aprobată recent de Guvern, arată că România are mai mulți medici decât la intrarea în UE.
- De cealaltă parte, Colegiul Medicilor a atenționat în ultimii ani că scade numărul medicilor din sistemul de stat, în contextul plecărilor masive ale specialiștilor la clinici din străinătate.
- Începând din 2010, peste 15.000 de medici au cerut Colegiului Medicilor actele necesare pentru a putea profesa în afara ţării.
- Cel mai mare exod a fost înregistrat în 2011, când aproape 3.000 de doctori au fost interesaţi să plece din ţară.
- Datele prezentate de Colegiul Medicilor la sfârșitul anului 2016 arătau că, în România, la fiecare 6 ore, un medic pleca din țară.
- Din 2017 a început să scadă numărul medicilor care voiau să plece în străinătate. Dacă în 2010 erau peste 2.800 de astfel de cereri, în 2017, a ajuns la puţin peste 1.200.
- După majorările de salarii din primăvara acestui an, Colegiul Medicilor a anunțat că numărul de solicitări depuse de personalul medical care doreşte să profeseze în străinătate s-a redus cu 40%.
Potrivit unui raport al Comisiei Europene privind Profilul Sănătății în 2017, în România, numărul de medici este relativ scăzut comparativ cu mediile UE: 2,8 doctori per 1.000 de locuitori, comparativ cu 3,5 în UE.
Citește și:
Efectele plecării companiei Telekom din România. Peste 8 milioane de români stau cu sufletul la gură
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro