„Acesta este numărul bărbaţilor care s-au întors în acest moment din străinătate pentru a-şi apăra ţara de hoardă (rusă – n.r.). Aceasta înseamnă încă 12 brigăzi de luptă motivate! Ucraineni, suntem invincibili!”, a scris Reznikov, într-o postare.
Pe de altă parte, CNN a relatat că Rusia intenţionează să trimită încă 1.000 de mercenari în Ucraina în zilele şi săptămânile viitoare, în timp ce un oficial din serviciile de informaţii occidentale a avertizat că Moscova ar putea „bombarda oraşele pentru a le face să se predea”, o escaladare care ar putea duce la un număr semnificativ de victime în rândul civililor.
SUA au observat deja „unele indicii” că mercenari ruşi ar putea fi implicaţi „în unele locuri” în invazia ordonată de Moscova în Ucraina, a declarat un înalt oficial din sectorul apărării, la începutul săptămânii, dar nu este clar unde anume se află ei şi nici câţi sunt. „Avem unele indicii cum că s-a recurs la ei”, a declarat oficialul citat.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia