Datorită tarifelor mici, de extrasezon, hotelierii cred că este posibil ca numărul rezervărilor să crească în continuare pentru minivacanța de Rusalii, dar și pentru sfârșitul lunii iunie.

De asemenea, turiștii sunt informați că și în acest an, în sudul litoralului, în Mangalia și stațiunile care aparțin de municipalitate (Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus și Saturn) parcarea este gratuită.

„Creșterea reală a tarifelor față de anul trecut este de maximum 8%. Aceasta deoarece nu ne raportăm la tarife de contractare, ci la ce vindem în timp real. Într-o proporție mare, litoralul românesc este într-un model de vânzare dinamic. Constat o cerere din ce în ce mai mare pentru hotelurile all inclusive”, spune Aurelian Marin, prim vicepreședinte ANAT.

Tarife practicate de Rusalii

All inclusive: hotel 3 stele Mamaia, 549 lei camera dublă pe noapte, respectiv hotel 4 stele Neptun, 494 lei camera dublă pe noapte.

130 de lei camera pe noapte la un hotel de 3 stele din Jupiter, respectiv 140 de lei pe noapte la un hotel de 4 stele din Saturn;

200 de lei pe noapte camera la un hotel de 3 stele din Mamaia;

340 de lei camera pe noapte la hotel de 4 stele din Eforie Nord, cu plajă private și șezlonguri incluse în preț.

Iată câteva exemple de oferte pentru minivacanța de Rusalii în România:

Tarif de la 1.436 lei/persoană sejur 3 nopti cu all inclusive la un hotel de 4 * în Mamaia

220 lei/persoană sejur 2 nopți cu mic dejun la un hotel de 3* în Eforie Nord

743 lei/persoana sejur 3 nopți cu demipensiune la un hotel de 3* în stațiunea Venus

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News