Platforma Naţională a Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic, din care fac parte 86 de organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova, condamnă ultimele decizii ale Curţii Constituţionale din 7, 8 şi 9 iunie 2019 şi cere demisia judecătorilor, relatează postul Radio Chişinău, citat de Agerpres.
Curtea Constituţională a interpretat termenul de trei luni de la care preşedintele ţării poate dizolva Parlamentul ca echivalând cu 90 de zile, deşi orice termen exprimat în luni, potrivit regulii juridice generale, echivalează cu luna calendaristică. De facto, prin această interpretare, termenul în care Parlamentul poate vota legi şi numi Guvernul a fost redus de la 9 iunie la 7 iunie 2019, se menţionează în declaraţie.
ONG-urile mai subliniază că decizia Curţii Constituţionale a fost emisă spre sfârşitul zilei de lucru de 7 iunie 2019, adică chiar în ziua în care, potrivit Curţii, a expirat acest termen.
Curtea Constituțională fusese sesizată pe această temă încă din 22 mai 2019 cu solicitarea ca sesizarea să fie examinată cu prioritate.
De asemenea, Curtea a interpretat dreptul preşedintelui ţării de dizolvare a Parlamentului drept obligaţie, fără să analizeze dacă au fost întrunite celelalte condiţii impuse de Constituţie (consultarea fracţiunilor parlamentare) pentru dizolvarea Parlamentului.
Pe parcursul zilei de 8 iunie 2019, Curtea Constituţională a emis două hotărâri, prin care a declarat ca fiind neconstituționale hotărârile Parlamentului de alegere a președintelui Legislativului și de nominalizare a premierului.
Potrivit sursei citate, hotărârile au fost emise în mai puţin de o oră de la adoptarea actelor în cauză, care încă nu fuseseră semnate şi publicate. Niciun judecător independent nu poate anula un act pe care nu îl are în faţa sa.
Mai mult, hotărârile Curţii Constituţionale din 8 iunie 2018 au fost adoptate fără audieri şi fără consultarea autorităţilor, cerinţe impuse chiar de Codul Jurisdicţiei Constituţionale.
La 9 iunie 2019, la solicitarea PDM din 8 iunie 2019, Curtea Constituţională l-a suspendat pe preşedintele în funcţie al ţării, acordându-i dreptul ex-premierului şi vicepreşedinte al PDM, Pavel Filip, să dizolve parlamentul. Această hotărâre a fost adoptată până la ora 10.30 dimineaţa, în lipsa autorităţilor şi a autorilor sesizării, într-o şedinţă care a durat mai puţin de cinci minute. Şedinţa nu a fost anunţată din timp şi nu se ştia nici despre depunerea acestei sesizări. Curtea Constituţională l-a suspendat pe preşedintele ţării, chiar dacă o solicitare oficială de dizolvare a parlamentului nu a fost depusă la Preşedinţie şi nu există un refuz oficial în acest sens. Anterior, preşedintele Igor Dodon a anunţat convocarea fracţiunilor parlamentare pentru 10 iunie 2019, pentru a discuta dizolvarea parlamentului.
Potrivit reprezentanților celor 86 de ONG-uri, comportamentul Curţii Constituţionale din 7, 8 şi 9 iunie 2019 confirmă că aceasta şi-a compromis rolul constituţional, acţionând exclusiv în interesul unui partid politic.
În acest context, Platforma Naţională a Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic îndeamnă Curtea Constituţională să-şi revizuiască urgent hotărârile adoptate pe 7, 8 şi 9 iunie 2019 şi să revină în legalitate.
„În scopul restabilirii încrederii în Curtea Constituţională şi pentru stabilizarea situaţiei din ţară, îi îndemnăm toţi judecătorii constituţionali să demisioneze”, adaugă autorii declaraţiei.
De asemenea, aceştia le cer partenerilor internaţionali să recunoască legitimitatea Parlamentului din legislatura a X-a, a Guvernului învestit pe 8 iunie 2019 şi colaborarea cu autorităţile legal constituite ale Republicii Moldova, în vederea restabilirii dialogului politic din Moldova şi respectarea voinţei poporului exprimată la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
Citește și: