Conform datelor statistice gestionate la nivelul IGSU, în anul 2016 s-au derulat 11.165 intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată şi mirişti. În urma acestora, pompierii au salvat 26 adulţi şi cinci copii, precum şi bunuri în valoare de 214 milioane lei. Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 22 au avut de suferit din cauza acestor incendii.
Potrivit IGSU, faţă de media zilnică a anului trecut , care era de 76 incendii, în cele două zile s-au produs de şase ori mai multe evenimente, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale însemnate.
În acest sfârşit de săptămână, 892 de incendii au mistuit sute de hectare de vegetaţie uscată şi mai multe gospodării din întreaga ţară, cele mai multe fiind înregistrate în judeţele Argeş, Caraş-Severin, Prahova, Sibiu, Suceava şi Timiş, pe fondul activităţilor derulate în această perioadă pentru curăţarea terenurilor.
IGSU avertizează că utilizarea focului deschis pentru curăţarea terenurilor, în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie, constituie factori determinanţi de întreţinere şi favorizare a propagării incendiilor, care de multe ori afectează locuinţe sau fondul forestier.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetaţie uscată atrage după sine aplicarea de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 şi 50.000 lei pentru persoane juridice.
IGSU reaminteşte că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă; realizarea arderii se face doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; trebuie supravegheată permanent arderea, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii; utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă.