În 2010 au fost retrase, la nivel naţional, 82 de atestate de asistenţi maternali profesionişti, ca urmare a neîndeplinirii de către aceştia a obligaţiilor ce le reveneau în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copilului, iar în perioada ianuarie – septembrie 2011 au fost retrase alte 19 atestate, precizează, marţi, direcţia de specialitate din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), scrie Mediafax.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Galaţi, respectiv 26 în 2010 şi 10 în 2011, Braşov – şase în 2010, Caraş-Severin – cinci în 2010, Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Olt – câte patru în 2010, Maramureş, Mureş şi Teleorman – câte trei în 2010.
De asemenea, alte 41 de atestate nu au mai fost reînnoite asistenţilor maternali, tot din cauza neîndeplinirii obligaţiilor. Pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 25 de astfel de cazuri, iar în primele nouă luni ale acestui an au fost încă 16 cazuri.
Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au înaintat instanţei judecătoreşti 83 de sesizări care au avut ca obiect decăderea, totală sau parţială, a părinţilor sau a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti.
În 2010 au fost 43 de astfel de solicitări, din care 33 au fost finalizate, iar în primele nouă luni ale acestui an au mai fost 40, dintre care 26 finalizate.
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la nivel naţional mai sunt 12.967 de asistenţi maternali, care au în grijă 19.795 de copii.
Cei mai mulţi asistenţi maternali sunt în regiunea Nord-Est (3.810), având în îngrijire 5.172 de copii, urmată de regiunea Sud-Muntenia, cu 1.729 de asistenţi maternali şi 2.685 de copii.
Cei mai puţini asistenţi maternali sunt în regiunea Bucureşti-Ilfov – 752, dintre care 671 în Capitală. În această regiune sunt în asistenţă maternală 882 de copii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro