Cele nouă state în care certificatul care atestă că o persoană a fost vaccinată, a trecut prin boală sau are un test negativ sunt: Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Grecia, Polonia, Lituania şi Spania.

Aceste documente urmează să fie recunoscute de către toate ţările UE începând de la 1 iulie, în temeiul unei reglementări ce mai trebuie aprobată de Parlamentul European în cadrul unui vot al cărui rezultat va fi anunţat miercuri.

Votul ar trebui să fie doar o formalitate, existând deja un acord în această privinţă între colegislatori.

Înainte de intrarea în vigoare a reglementării care stabileşte un cadru european comun, UE şi-a lansat platforma tehnică, permiţând interoperabilitatea certificatelor, iar statele membre au început să emită aceste documente.

„Peste un milion de cetăţeni au primit deja aceste certificate şi mulţi alţii vor urma în săptămânile şi lunile următoare”, a spus Didier Reynders.

Aceste certificate trebuie să permită titularilor să evite carantina în ţara lor de destinaţie. Statele membre menţin totuşi posibilitatea de a impune măsuri restrictive suplimentare, de exemplu, în cazul apariţiei unei noi variante, dar acestea trebuie să fie „necesare şi proporţionale pentru a proteja sănătatea publică”.

„Aceasta va uşura viaţa cetăţenilor europeni. Certificatul numeric privind COVID îi va ajuta să călătorească în UE, fie din motive profesionale, familiale sau pentru recreere”, a mai comentat comisarul european.

De la 1 iulie, vor putea să descarce și românii certificatul verde de vaccinare.

„O să fie platforma STS, unde ne facem un cont. Contul va fi verificat că aparține acelei persoane și o să ne putem alege una din cele 3 situații (n.r. – vaccinat, testat sau trecut prin boală). (Platforma -. n.r.) o să ne transmită un link pe adresa de e-mail de unde putem fie să printrăm acel certificat în format fizic, fie să îl păstrăm pe telefon, sub formă de poză, e-mail sau pdf. Scanăm acest cod QR în dispozitivele de la frontieră”, a explicat, pe 3 iunie Andrei Baciu în intervenția televizată la Digi24.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat la finalul lunii mai că sistemul IT pe care l-a dezvoltat pentru generarea și verificarea certificatelor digitale UE privind COVID a fost testat cu succes cu grupul tehnic de lucru de la nivel european.

 
 

Urmărește-ne pe Google News