Mi-au scris multe femei trecute de 40 de ani, care sunt deranjate de petele maronii – asa-numitele pete hepatice.

Denumirea acestei afectiuni este lentigo si nu are legatura cu problemele generate de ficat. Principalele cauze ale aparitiei acestor pete, in special la nivelul mainilor, fetei si decolteului, sunt, de fapt, modificarile pigmentarii pielii ca urmare a procesului de imbatranire, pe un fond de predispozitie genetica. Atentie deci la propriile mame si bunici! Daca ele prezinta astfel de pete, probabil vom avea si noi.

Mai exista insa o serie de factori care contribuie la aparitia si chiar inmultirea petelor: deficitul de vitamina B, tratamentul cu anticonceptionale, expunerea necontrolata, excesiva la ultraviolete. Uneori chiar si parfumul aplicat pe decolteu si pe pielea din jurul fetei – urechi, gat – poate determina patarea ireversibila sub efectul razelor solare.

Asadar, ca o prima masura terapeutica si de prevenire a aparitiei petelor, trebuie sa ne asiguram un aport suficient de vitamina B, in special acid folic si B3 (niacina). Local, tot preventiv, putem aplica pe fata, decolteu si maini creme cu factor de protectie solara.

Odata petele aparute, exista putine metode de indepartare sau macar estompare a lor: cremele depigmentante, de decolorare, dar care au un mare potential alergen. De asemenea, se poate practica o exfoliere profunda a dermului patat, prin peelinguri ori dermabraziune.

In cabinetele dermatologice se mai folosesc azotul lichid sau dioxidul de carbon lichefiat, dar pielea se subtiaza foarte mult sub influenta lor. In plus, dupa aceste proceduri, creste si mai mult riscul de patare o data cu o noua expunere la soare, ceea ce impune o si mai mare rigurozitate in folosirea cremelor cu ecran de fotoprotectie.

Foarte multe doamne asteapta cu nerabdare vara, crezand ca o noua bronzare va duce la estomparea petelor. Foarte gresit! Esteticienii ne recomanda sa evitam expunerea la soare. Daca tanjim totusi dupa o culoare aramie, putem folosi autobronzantele. In plus, pentru zona extrem de sensibila din jurul ochilor, pe langa cremele cu protectie UV, suntem sfatuite sa purtam ochelari de soare foarte mari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News