În toată țara, sute de angajați ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au protestat, fiind nemulțumiți de scăderile salariale. Spre finalul programului, angajații APIA Olt au avut un oaspete neașteptat, notează Mediafax.ro. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a venit la sediul APIA din Slatina, unde a avut o ședință de aproape două ore.
Petre Daea a spus că a venit la Slatina pentru că a vrut să vadă cum funcționează sistemul de plăți pentru fermierii din sectorul zootehnic.
„Am venit cu ocazia…fişei postului. Eu umblu prin ţară, de aici merg în altă parte. Acesta este traseul meu, de a vedea la faţa locului cum se desfăşoară activitatea. Am venit joi, în jurul orei 15.00, am vrut să văd dacă colegii sunt în dispozitivul de lucru. Nu protestele m-au adus pe mine aici, ci interesul pentru a merge treaba în ţară. Ştim că în această perioadă se acordă subvenţiile pentru fermieri. Miercuri, am dat drumul la subvenţiile pentru zootehnie, şi aşa fac de fiecare dată, am vrut să văd cum se desfăşoară activitatea. Am stat de vorbă cu colegii aici, cu fiecare în parte, am vrut să-i cunosc, să-i ascult, pentru că la fiecare procedeu nou, eu merg să-l verific în ţară. Am aflat o serie de probleme tehnice, pe care trebuie să le rezolvăm. La această oră, sistemul nu răspunde la comenzi şi am căutat să discut cu ei care sunt cauzele. Este o problemă tehnică pe care operatorii de la APIA central sunt în dispozitiv de remediere”, a menționat Petre Daea, pentru sursa citată.
Ministrul Petre Daea nu a vrut să discute despre diminuarea salariilor de la începutul anului viitor, spre nemulțumirea angajaților APIA Olt.
„Nu am discutat această problemă salarială cu ei. Le-am spus foarte clar, pentru că suntem în dispozitiv de lucru, că au un salariu normal, care este onorant şi este unul meritat de către lucrătorii din APIA, pentru că muncesc mult. Am o mulţumire deplină faţă de modul cum ei au lucrat. Eu spun că salariile nu vor scădea, iar acest lucru trebuie să-l vedem nu pe simulări, ci o dată cu începtul anului viitor. Să fie liniştiţi, pentru că au salarii, astăzi muncesc pe bani şi au o misiuni de îndeplinit de a da la timp subvenţiile”, a explicat Petre Daea, la Slatina.
Surse din rândul APIA au spus că Petre Daea a verificat ce activitate au avut angajații APIA joi dimineață și a cerut să vadă inclusiv condica de prezență.
Ministrul Agriculturii ar fi ajuns la sediul APIA Olt în jurul orei 15 și nu ar fi găsit la serviciu niciunul dintre cei trei directori, cărora le-a cerut explicații privind absența de la lucru.
Deși au avut parte de un control din partea ministrului Agriculturii, angajații APIA Olt spun că vor continua protestele și în zilele următoare.
„Probabil, a venit să ne intimideze. A făcut prezenţa, dar nu a găsit nereguli. Într-un fel ne simţim ameninţaţi. Directorul executiv era pe teren şi a venit în zece miniute. O să protestăm cu orice risc, am oamenii în spate. Toţi colegii mei au fost vehemenţi. Despre salarii nu ni s-a spus nimic concret, decât să stăm liniştiţi”, a spus, pentru sursa citată, Octavian Mateescu, Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA.
Crescătorii de animale trebuiau să primească subvențiile începând de joi, însă plata banilor a fost blocată deoarece angajații APIA Olt au protestat între orele 9 și 12. Oamenii s-au plâns că salariile lor vor scădea chiar și cu 30 de procente. Acțiuni de protest au avut loc joi la sediile APIA din majoritatea județelor din țară.
sursă foto: gazetanoua.ro
Citește și Șeful Casei Regale: Starea Regelui Mihai este precară, dar s-a stabilizat
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro