„Fiecare om va primi bani. Dacă porcii nu au fost crotaliaţi, se crotaliază acum. De aceea am modificat HG 1214, lucrând noaptea cu toţi specialiştii, pentru a face acest lucru ca să putem linişti populaţia, să înţeleagă oamenii că boala o suportă statul, nu ei. Îi despăgubim pe toţi, pentru că este firesc să facem acest lucru. Am făcut acte normative în acest sens.
A doua veste bună pe care trebuie să o spun: nu dezarmăm. După o moarte mai vine şi o naştere. De asemenea, cel mai important lucru pe care trebuie să îl spunem oamenilor este că nu va pieri creşterea porcului în gospodării. Sigur, trebuie reguli sanitar-veterinare şi trebuie respectate, ca să putem să prevenim. Prevenţia înseamnă ca tu, ca şi crescător, să iei aceste măsuri (…)”, a declarat Petrea Daea, la Realitatea TV, potrivit Agerpres.
De asemenea, ministrul a subliniat că pentru crescătorii care nu au porcii din gospodării crotaliaţi la momentul sacrificării operaţiunea de crotaliere se face imediat, pe loc, şi se introduce în evidenţă.
„Pentru a nu îngreuna situaţia aceasta de plată, pentru ei am modificat anexa nr. 3, pentru a face pe fiecare gospodărie în parte. Fiecare animal are numărul de crotalie, trebuie să cunoaştem exact evidenţa… şi categoric da, oamenii vor avea voie să mai crească porci în gospodării”, a mai spus Daea.
Petrea Dae a precizat că medicul veterinar este cel care decide, observă ce este în focare, analizează dinamica acestei boli şi decide în consecinţă.
„Regula pe care trebuie să o aplicăm în România este dispoziţia medicului veterinar pe baza planului de contingenţă pe care îl avem ca manual de lucru, pe care l-am autorizat prin Hotărâre de Guvern şi care este instrumentul de lucru la nivelul Uniunii Europene şi în toate ţările. Medicul veterinar este cel care decide, observă ce este în focare, analizează dinamica acestei boli şi decide în consecinţă (…) Medicul veterinar este Dumnezeul bolii. El trebuie ascultat”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro