Dacă cele patru state vor renunța la deciziile unilaterale, va intra în vigoare o măsură a Uniunii Europene prin care va fi permis doar tranzitul cerealelor prin cele cinci state către destinatari din UE sau din alte state din lume.
România este singurul stat UE vecin cu Ucraina care nu a impus restricții cerealelor ucrainene, în timp ce Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia au luat măsuri unilaterale pentru a proteja piețele locale de un flux de produse agricole ucrainene.
Cu accesul la propriile porturi de la Marea Neagră blocat și ulterior limitat de invazia Rusiei, Ucraina, unul dintre cei mai importanți exportatori de cereale din lume, a trebuit să găsească rute alternative de transport prin statele vecine.
„România va fi protejată printr-o decizie a Comisiei Europene”
În fața protestelor statelor estice care au arătat că fermierii locali sunt afectați de cerealele mai ieftine din Ucraina, Comisia Europeană a promis măsuri în cazul importurilor de grâu, porumb, semințe de floarea-soarelui și rapiță, prin compensarea fermierii locali. Executivul european a cerut grâul ucrainean să intre în cele 4 țări și România doar dacă se îndreaptă spre state membre ale UE sau unor țări din restul lumii.
Acum, potrivit ministrului Daea, dacă cele patru state nu renunță la decizia unilaterală luată, atunci Comisia Europeană va emite o decizie similară care să implice România.
„Negocierile cu statele sunt încă în desfășurare”, a declarat Daea după deplasările făcute la Bruxelles și Luxemburg pentru a discuta despre situația cerealelor ucrainene. „România va fi protejată printr-o decizie a Comisiei Europene și va primi compensații pentru fermieri”.
„Astăzi și mâine se lucrează la Comisie cu experții țărilor, iar când se va ajunge la concluzia ca statele să renunțe, în 48 de ore de momentul renunțării, se instituie norma europeană de a interzice importul la cele cinci produse. Dacă nu doresc, România, după terminarea acestor interpretări, va fi protejată imediat de decizia Comisie Europene”, a explicat Petre Daea.
Interdicția se va aplice importurilor de grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiță și ulei de floarea-soarelui din Ucraina. „Așteptăm decizia ca această oprire a importurilor să se facă prin act de Comisia Europeană responsabilă în domeniu, iar România să primească imediat suma care îi revine prin repartizarea banilor din cei 100 de milioane de euro”, a completat Daea.
Marți, comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, și-a exprimat optimismul că țările vecine cu Ucraina vor accepta în curând un acord care să permită cerealelor ucrainene să intre în țările lor pentru export în altă parte.