Roman a declarat, într-o declaraţie acordată publicaţiei „Adevărul”, că ar putea fi interesat de un post într-un viitor Executiv.
„S-ar putea ca într-o guvernare care are de făcut atât de multe lucruri să fie foarte multă nevoie şi de o experienţă solidă în restabilirea, redinamizarea, limpezirea relaţiilor României în lume”, a spus fostul premier, care a confirmat că este interesat de postul de ministru de Externe, adaugând că România „stă rău” la acest capitol.