„În data de 27 noiembrie, în jurul orei 23.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în incinta unei societăţi comerciale, din sectorul 3, se afla în desfăşurare un eveniment privat. În locaţie, poliţiştii Serviciului Poliţiei Centrului Vechi au identificat 47 de persoane, clienţi, dar şi angajaţi”, a transmis duminică Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

Polițiștii au mai stabilit, în urma verificărilor, că unul dintre participanții la petrecere nu avea certificat verde, acesta fiind și el sancţionat contravenţional.

Operatorul economic a primit o amendă în valoare de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru organizarea de petreceri private.

Poliția Capitalei precizează că va fi informat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, pentru a dispune măsurile din competenţă cu privire la societatea comercială care a permis organizarea petrecerii în incinta ei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News