Vrăjitoarelor și altor creaturi ciudate, nelipisite de la sărbătoarea de Halloween, li s-au adăugat personaje din filmul „Brigada Sinucigașilor”.
Eva și prietena ei, Dănuța, s-au costumat în personajele lor preferate
„Eu sunt Harley Quinn în noaptea asta. Este un personaj din Brigada Sinucigașilor. Nu am nicio putere specială, puterea mea este bâta și mai nou pistoalele, dar încă nu le scot, deocamdată. Mă duc la colindat și…pentru cei care nu dau, probabil bâta va interveni”, a spus Eva, una dintre petrecărețele din curtea blocului.
Alături de fetiță l-am găsit pe Răzvan, care s-a costumat în Joker, un personaj terifiant, tot din „Brigada Sinucigașilor”.
Zeci de copii au participat la petrecerea de Halloween
„Mă gândesc să merg la colindat, să căștig mult mai multe bomboane și să fiu mult mai bun pe dinăuntru pentru că…noi suntem răi, nu ne vedeți, și trebuie să fim buni măcar o dată în an, de Halloween.”, a spus Răzvan, alt mic petrecăreț.
De la petrecerea de Halloween nu au lipsit vrăjitoarele. Chiar dacă sunt mici, acestea promit că îi vor vrăji pe cei care nu le răsfață cu suficiente bomboane.
„Eu sunt o vrăjitoare care are de gînd să facă numai vrăji rele în noaptea asta. O să mă duc la colindat și dacă primesc bomboane multe, poate mai îndulcesc vrăjile”, a spus Dănuța.
Părinții au mărturisit că în noaptea de Halloween au venit înarmați cu dulciuri pentru a nu fi vrăjiți de cei mici.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6952b84b3ef3b740836f1b4f29f56ff0.webp)
„Am organizat petrecerea a doua oară pentru copii. Ei se simt foarte bine așa și nouă ne place că ei se pot distra în aer liber, dansează, dar suntem și noi cu ei”, a povestit Cornelia Vrabie, una dintre locatarele blocului cu petrecere de Halloween la scară.
Petrecere de Halloween pentru mașini
Pasionații de automobilism nu au vrut să treacă petrecerea de Halloween fără ca mașinile lor să nu se bucure de sărbătoare. Așa că preferatele lor pe patru roți au fost decorate cu pânze de păianjen, dovleci și coarne de diavol.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/galati-haloween-masini2-1024x581.jpg)
Mașinile au fost decorate special pentru petrecerea de Halloween
Spaima petrecerii Halloween a fost mașina carnivoră de sub capota căreia atârna un picior.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/10/galati-haloween-masini4-1024x580.jpg)
Mașina „carnivoră” a fost atracția petrecerii
Acțiunea de „speriat” a fost organizată de un club de pasionați auto care s-a mobilizat pe Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_620f00c9d6410dd3c4290e348272f080.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_81d4eb29bba576b9ac5411d5194f74fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f69a402d729537bc4961430f9a3fc2d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c6f1f2ff0248bcc1a9483d1ef5a5c2cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2b5f3f55350cffc265b6dc04a28590b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ef1c275f81fd5148c4def5b01b25621f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9f45fe7b09b46a37268dbf4d3b9a14ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f179ca61111c46ecd2df4ed57a485719.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3c13b87e7c67a63aa3cd3ecaa105168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d9cda44059925a2a2fc781e1b2218e07.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_61cd254cba5b20d42766df63107b3e3b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5fba6f8fd847276a0aed1edf07be9e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6ad507d03234588170d6c61d44e49894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_f3a724216c0c16b2a7a2dd49855802ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8d577be1d5ad38897816cb64dc919f35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0401e165a2b3eaf3fa6dfb5372070183.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_921be767ad8e07e0eb63dae33bfa604f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_a45794ac08d7182057e2770deab1baa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_68231aeb47913d0385a53096fc0b6726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_c48a465bf1049b479ec1ad4c8fe54f7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_266be27466ec08aa6f4dc28c16f742f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_c08aacb635f538471908a30fe12259e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cab8c853f64456255b23dcb3fc838204.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8e61b70af5f23c7f5cd69b0b1f9ab127.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.