O petrecere din Craiova, la care participau 62 de oameni, s-a încheiat brusc în momentul în care oamenii s-au trezit cu polițiștii la poartă. Petrecăreții s-au ales cu amenzi de până la 131.000 de lei.
În imaginile surprinse, sâmbătă, lângă Craiova se observă că oamenii nu respectă regulile de prevenție sau regulile de distanțare. Nu poartă nici măști și nici mănuși.
“Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o adresă din zona Balta Craioviţa, are loc o petrecere la care participă un număr mare de persoane. Forţele de ordine au procedat la legitimarea şi sancţionarea persoanelor identificate la locaţia respectivă, fiind totodată dispuse măsuri de dispersare a acestora”, a informat IPJ Dolj, potrivit GDS.
Mai mult, câțiva dintre petrecăreți nici nu locuiau în zonă și nici nu aveau declarația pe propria răspundere. Valoarea totală a amenzilor este de 131.000 de lei.