„La statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt vor fi depuse coroane de flori”, a declarat primarul Mihai Chirică.
Masa tradițională dedicată Armatei Române, la care ieșenii vor putea mânca fasole și cârnați și bea vin fiert și ceai, va fi la finalul festivităților oficiale.
În seara aceleiași zile, în fața Palatului Roznovanu va fi un moment artistic, urmat de aprinderea luminilor de Sărbători. Licitația a fost adjudecată de o companie din Timișoara pentru 154.000 de lei, fiind prevăzute și decorațiuni particulare pentru fiecare cartier în parte.
„După pornirea iluminatului festiv, va fi un moment artistic dedicat în special copiilor, dominat de Moși Crăciun, crăciunițe și reni”, a mai spus Mihai Chirică.
Tot seara va avea loc tradiționala retragere cu torțe a zeci de militari care vor defila de la Muzeul Unirii până în fața Palatului Culturii, unde va fi arborat drapelul național.
Odată cu ziua de 1 Decembrie vor fi deschise în Iași și cele două târguri de Crăciun, unul fiind organizat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, iar celălalt, în Piața Unirii. Vor putea fi putea fi cumpărate decorațiuni de Crăciun, blănuri, produse de alimentație publică sau obiecte de cult.