Rebelii Houthi nu au recunoscut imediat atacul, dar au desfășurat o campanie de câteva luni împotriva transportului maritim în Marea Roșie, din cauza războiului dintre Israel și Hamas.

Atacurile au perturbat o rută comercială prin care trec anual mărfuri în valoare de un trilion de euro.

Centrul de operațiuni comerciale maritime din Regatul Unit al armatei britanice a raportat incendiile într-o notă adresată marinarilor vineri seara.

„Au fost observate trei incendii pe navă. Nava pare să plutească în derivă”, a transmis centrul. 

Nava avea un echipaj format din 25 de filipinezi și ruși, precum și un personal de securitate alcătuit din patru oameni.

Toate persoanele aflate la bord au fost preluate de un distrugător francez și duse în Djibouti, a anunțat joi misiunea navală Aspides a Uniunii Europene în Marea Roșie.

Sounion are 150.000 de tone de țiței la bord și reprezintă un „pericol pentru navigație și mediu”, a avertizat misiunea. „Este esențial ca toată lumea din zonă să fie precaută și să se abțină de la orice acțiuni care ar putea duce la o deteriorare a situației actuale”.

Vineri seara, rebelii Houthi au difuzat imagini cu o explozie care a lovit Sounion, în timp ce luptătorii lor scandau: „Dumnezeu este cel mai mare, moarte Americii, moarte Israelului, blestemați evreii, victorie Islamului”.

O analiză cadru cu cadru a înregistrării video realizată de AP sugerează că trei explozii simultane au lovit puntea navei Sounion. Atacul ar fi fost efectuat cu explozibili plantați, mai degrabă, decât o lovitură cu rachetă sau dronă.

Rebelii susțin că țintesc nave care au legături cu Israelul, SUA sau Regatul Unit pentru a forța încetarea operațiunii Israelului împotriva Hamas, în Fâșia Gaza. Cu toate acestea, multe dintre navele atacate nu au legătură cu conflictul.

În timp ce Iranul amenință că se va răzbuna pe Israel pentru asasinarea la Teheran a liderului Hamas Ismail Haniyeh, armata americană a transmis grupului de atac al portavionului USS Abraham Lincoln să navigheze mai repede spre zonă.

Comandamentul Central al armatei americane a anunțat, joi, că Lincoln a ajuns în apele din Orientul Mijlociu, fără a detalia.

Ulterior, Comandamentul Central al armatei americane a declarat, sâmbătă dimineață, că, în ultimele 24 de ore, a distrus în Yemen un sistem de rachete al rebelilor Houthi.

Captură video

Urmărește-ne pe Google News