În total, veniturile Petrom au fost de 61,34 de miliarde de lei, față de 26,01 miliarde raportate în 2021.

Investițiile au fost de 3 miliarde de lei în 2022, iar pentru acest an sunt estimate să se dubleze, la 6 miliarde de lei.

Compania notează că taxele și dividendele plătite statului au atins un nivel record de 20 de miliarde de lei.

În 2022, OMV Petrom a contribuit deja prin plata redevențelor, taxelor suplimentare și a altor contribuții specifice industriei cu aproximativ 7,3 miliarde de lei, pe lângă impozitul pe profit de 2,2 miliarde de lei. În total, taxele specifice industriei au crescut de circa 4 ori comparativ cu 2021.

Raportul financiar al Petrom:

Restul taxelor sunt accize și TVA, care sunt, din punct de vedere tehnic, contribuția consumatorilor.

Informația vine în contextul în care Petrom a anunțat anterior că nu va plăti contribuția de solidaritate, deoarece nu se încadrează în condiții.

Epopeea taxei de solidaritate

România a adoptat la finalul anului trecut o ordonanță de urgență care a impus o suprataxă pe profiturile companiilor din energie.

Această ordonanță transpunea în legislație o reglementare europeană, respectiv Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie.

Taxa este de 60% pe profiturile excedentare.

Acestea sunt calculate, la rândul lor, prin comparație cu media anilor trecuți și sunt definite drept profiturile care depășesc cu 20% media anilor 2018-2021.

Cheia suprataxei o constituie domeniile unde se aplică

Taxa se aplică societăților cu o cifră de afaceri de peste 75% în următoarele domenii:

  • Extracția petrolului
  • Extracția gazelor
  • Rafinarea produselor petroliere
  • Fabricarea produselor de cocserie
  • Extracția cărbunelui.

Taxa nu se aplică și distribuției de carburanți.

Atât regulamentul, cât și ordonanța, spun că taxa se aplică doar pe profiturile din 2022 și 2023.

Comisia Europeană a tăiat elanul României

După ce Petrom a anunțat că nu va plăti suprataxa din cauză că nu se încadrează în condiții, România a solicitat clarificări Comisiei Europene.

Aceasta a răspuns luni că Guvernul nu poate reduce pragul din cifra de afaceri la care se aplică taxa. Executivul mai așteaptă lămuriri asupra modului în care se calculează cifra de afaceri.

Giganții petrolului, profituri imense

Profitul mare al Petrom vine în contextul în care giganții petrolieri din întreaga lume au anunțat câștiguri imense, ca urmare a creșterii cotațiilor petrolului și carburanților pe burse, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

ExxonMobil a anunțat un profit gigantic, de 56 de miliarde de dolari pentru 2022, Chevron a consemnat un total de 35 de miliarde, iar Shell – de 40 de miliarde, potrivit Reuters.

În timp ce Uniunea Europeană și Marea Britanie au impus suprataxe pe profituri, Statele Unite nu a recurs la această măsură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News