Conform procurorilor, Petru Avram a trimis ilegal, în perioada mai-iunie 2020, angajaţi și utilaje ale instituţiei să facă gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puţuri situate pe terenul ce aparţinea unei societăţi comerciale.

„Prin aceste demersuri, patrimoniul instituţiei publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului şi a cheltuielilor cu forţa de muncă”, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

Totodată, DNA menţionează că, în contextul apariţiei în spaţiul public a unei anchete jurnalistice care viza aceste fapte, Petru Avram ar fi încercat, pe 10 şi 17 februarie 2020, să-i convingă pe subordonaţi să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunal Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori.

Petru Avram a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2021, alături de primarul comunei Vatra Moldoviţei, din judeţul Suceava, Virgil Saghin, într-un dosar privind angajarea fictivă a două persoane.

Petru Avram și chelnerița de la Apele Române

La începutul lunii februarie 2021, Gabriel Mustățea, un inginer care lucra la ABA Prut-Bârlad a dezvăluit pentru Recorder că o tânără care a lucrat ca ospătăriţă la un bar a fost angajată pe post de inginer la instituție, fără concurs și fără să aibă competențe în domeniu.

Ulterior, în urma dezvăluirilor, fosta chelneriță și-a dat demisia din funcție. Două luni mai târziu, în aprilie 2021, și Petru Avram a demisionat de la șefia instituției, după ce fusese pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News