Cei doi au o relaţie de mai bine de un an, iar în ziua de Crăciun a anului trecut, politicianul a cerut-o de soţie, dăruindu-i inelul de logodnă. Cununia religioasă va avea loc la Palatul Snagov pe 12 iulie, naşii celor doi fiind Răzvan şi Raluca Iliescu.
“Faptul că am oficializat căsătoria în ajunul zilei Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a fost cel mai frumos cadou de onomastica mea pe care l-am primit vreodată. Andra este o persoană cu totul şi cu totul deosebită, care mi-a schimbat radical viaţa”, ne-a spus cel care, în 2013, a fost desemnat europarlamentarul anului.