Printre românii ce se îndreaptă împotriva băncilor care le-au perceput fel şi fel de comisioane declarate ulterior de instanţele de judecată ca fiind abuzive apar, din când în când, oameni cunoscuţi, care vor să-şi încerce norocul în faţa judecătorilor.
Ultima persoană cunoscută care şi-a luat inima în dinţi şi şi-a dat banca în judecată este fostul europarlamentar Petru Luhan. Acesta este căsătorit cu Andra Timiş, fiica patronului unei mari companii din industria mezelurilor.
Luhan susţine în actele depuse la judecătorie că banca de la care s-a împrumutat de două ori, în 2007 şi 2008, i-ar fi calculat greşit dobânda şi că, în plus, i-ar fi reţinut ilegal comisioane de risc şi de administrare.
Ar fi plătit pe nedrept 40.000 €
Petru Luhan solicită magistraţilor ca în măsura în care vor decide că anumite clauze ale contractelor sale de credit au fost abuzive, să oblige banca la eliminarea acestora şi la restituirea tuturor sumelor pe care el le-a achitat ilegal lunar şi care, însumate, ar depăşi 40.000 de euro. Judecătorii n-au stabilit încă un prim termen de judecată.
“Este important să se ştie faptul că, în România, băncile încă acţionează protecţionist şi abuziv, pentru a-şi maximiza profiturile. Guvernatorul BNR ar trebui să controleze acest aspect, astfel încât în relaţia dintre consumator şi bancă riscurile să fie împărţite. Nu e normal ca totul să cadă în sarcina consumatorului. În plus, e necesară o liberalizare a pieţei financiare pentru a nu mai exista situaţii în care o bancă să acorde credite în ţara natală cu dobânzi de 2%, iar în România, cel puţin duble, invocând falsul pretext al riscului de ţară”, a declarat Luhan pentru Libertatea.

«Firicel» Toma Cuzin a câştigat un proces similar

Faptul că judecătorii încep să incline în favoarea clienţilor este confirmat şi de decizia favorabilă primită la începutul acestei luni de Toma Cuzin, actorul care interpretează cu succes rolul “Firicel” din serialul “Las Fierbinţi”, difuzat de Pro TV.
În cazul acestuia, magistratii de la Tribunalul Bucureşti au decis că o parte dintre clauzele contractului de credit sunt abuzive şi, în consecinţă, au obligat banca să le elimine. De asemenea, “Firicel” a reuşit să obţină şi restituirea unei părţi a banilor pe care i-a achitat ilegal băncii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News