Scopul studiului este de a înţelege dacă această combinaţie de vaccinuri este sigură şi reacţia sistemului imunitar după adăugarea unui vaccin pneumococic la vaccinul pentru Covid-19.
Vaccinul pneumococic candidat, 20vPnC, este dezvoltat pentru protejarea adulţilor împotriva a 20 de serotipuri responsabile de majoritatea bolilor pneumococice invazive şi pneumonie, scrie Reuters.
Noul studiu va include 600 de adulți care vor fi recrutați din studiul vaccinului COVID-19 în stadiul târziu al celor două companii, după ce au primit a doua doză de vaccin cu cel puțin șase luni înainte de a intra în studiul de co-administrare.
S-a recomandat anterior că vaccinurile pentru Covid-19 sunt sigure pentru a fi administrare singure. Dar, pe baza experienţei cu vaccinuri non-Covid, Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a declarat că vaccinurile anti-COVID-19 şi alte vaccinuri pot fi administrate simultan sau în aceeaşi zi.
În decembrie, Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a acceptat să evalueze cu prioritate o cerere a Pfizer de licenţă pentru administrarea vaccinului 20vPnC la adulţi cu vârste de peste 18 ani şi a stabilit o dată pentru decizie în luna iunie.
Două luni mai târziu, Agenţia Europeană a Medicamentului a acceptat cererea companiei de autorizare a introducerii pe piaţă a 20vPnC.