Reprezentanții Pfizer au spus că, în testele de laborator, antiviralul a arătat o activitate puternică împotriva Covid. Medicamentul este un inhibitor de protează care împiedică replicarea virusului în celule. Potrivit companiei, inhibitorii de protează au fost eficienți în tratarea altor agenți patogeni virali, precum HIV și virusul hepatitei C.

Care ar fi tratamentul Pfizer împotriva Covid

De asemenea, compania Pfizer mai are în teste un antiviral administrat intravenos.

Medicamentul administrat pe cale orală și cel intravenos, administrate împreună, „au potențialul de a crea o paradigmă de tratament care să completeze vaccinarea în cazurile în care boala totuși apare”, a precizat medicul-șef al Pfizer, Mikael Dolsten.

Alte două companii rivale ale Pfizer încearcă în prezent să dezvolte tratamente cu antivirale orale împotriva Covid. Primul este dezvoltat de Merck & Co și Ridgeback Bio, iar cel de-al doilea de Roche Holding și Atea Pharmaceuticals.

În prezent, singurul medicament oral aprobat de SUA pentru tratamentul anti-Covid este Remdesivir, produs de Gilead Sciences.

SUA
au acordat, de asemenea, o autorizație de urgență pentru terapiile
intravenoase de la Eli Lilly – bamlanivimab (singur și în
combinație cu etesevimab) și o terapie combinată de la Regeneron.

 
 

Urmărește-ne pe Google News