Matthias Tresp, unul dintre șefii poliției din Hamburg, a precizat că joi, 10 martie, până la ora 21.04, au fost primite, în total, 47 de apeluri de urgență că se aud focuri de armă în biserică.

„A fost o șansă că mai mulți colegi se aflau în apropiere, în cartierul Alsterdorf. Au ajuns la fața locului și au văzut o persoană fugind la primul etaj și mai mulți oameni întinși la pământ. Datorită acțiunii rapide a ofițerilor, a avut loc o separare între făptuitor și celelalte persoane din interior”, a spus Tresp.

„Oamenii au fost uciși în timp ce vorbeau cu poliția”

„Oameni au fost uciși în timp ce vorbeau la telefon cu poliția și pompierii”, a mai declarat Tresp, care a condus operațiunile de joi seară.

Matthias Tresp.

Philipp F., care a tras în total de 135 de focuri, a ucis șapte oameni, inclusiv o gravidă în șapte luni, a confirmat poliția. Apoi și-a luat viața.

Din 12 decembrie 2022, el a intrat în mod legal în posesia unui pistol semiautomat, arma crimei.

Autoritățile, avertizate că e supărat pe Martorii lui Iehova și pe fostul angajator

Autoritățile au primit o notificare anonimă, în ianuarie, cu un avertisment în ceea ce-l privește pe Philipp F.: ar suferi de o boală mintală fără a fi diagnosticat de un medic și „este deosebit de supărat” pe membrii bisericii Martorii lui Iehova, din care a făcut și el parte, și pe fostul angajator, care l-ar fi dat afară.

Philipp F. a fost apoi verificat de oficiali, dar „a fost cooperant” și nu au existat plângeri ulterioare.

Ralf Anders, șeful Parchetului, a precizat că, vineri dimineață, după crime, a fost percheziționat apartamentul făptuitorului: „Au fost găsite patru cutii de muniție și 200 de cartușe. Au fost ridicate laptopuri și smartphone-uri, a căror evaluare este încă în desfășurare”.

Nu există nicio indicație că atacatorul ar fi avut legături extremiste. Potrivit Spiegel, Philipp F. avea pregătire de economist, după ce a studiat administrarea afacerilor.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News