Locuitorii din Veneția au fost nevoiți să-și încalțe cizmele de cauciuc cu o „acqua alta” al cărei vârf a fost stabilit la 1,37 de metri deasupra nivelului mării la sfârșitul după-amiezii, a notat un fotograf din AFP, citat de Hotnews.ro.
Marea a inundat Piața San Marco și terenul bazilicii sale, la fel ca trotuarele de-a lungul anumitor canale. În practică, unii negustori au instalat scânduri în fața pragurilor pentru a împiedica pătrunderea apei.
La începutul lunii octombrie, Veneția își desfășurase pentru prima dată digurile artificiale concepute să o apere împotriva apelor în creștere.
Marți însă, sistemul de protecție nu a fost declanșat, deoarece prognozele eronate s-au bazat pe un vârf de apă de numai 120 cm deasupra nivelului mării.
Un vânt care sufla din Marea Adriatică s-a întețit apoi în mod neașteptat, a declarat primarul de la Veneția, Luigi Brugnaro, pentru agenția de presă italiană Agi.
FOTO: Hepta