Intervenții asupra spațiilor verzi

Se preconizează ca proiectul să se deruleze în perioada 2024-2025, în funcție și de prevederile bugetare ce vor fi aprobate. Proiectantul lucrărilor este SC Activ Engineering Consulting SRL din București.

Potrivit documentației „prin obiectivul de investiții se vor realiza intervenții asupra spațiilor verzi de la nivelul arealului de intervenție vizat, astfel încât să existe o utilizare mai eficientă. Scopul fundamental al unui sistem de irigații este acela de a compensa pierderile de apă suportate de teren, determinate de insuficiența sau inconstanța aportului meteorologic natural”.

Indicatorii tehnico-economici aprobați pentru acest obiectiv sunt în valoare totală de 562.660 lei cu TVA, din care construcția plus montajul 364.190 lei cu TVA.

Suprafața de spații verzi din zona Piața Traian, care face parte din Centrul Istoric al Municipiului Brăila, este de aproximativ 5.900 mp.

În raportul proiectului se precizează că principalul motiv din spatele acestui obiectiv este acela de a completa convenabil cantitățile de precipitații naturale, în funcție de nevoile plantelor, într-o formă cât mai economică.

Intervențiile vor presupune păstrarea și suplimentarea destinațiilor și funcțiunilor aferente acestor locații, cu amendamentul optimizării utilizării spațiului urban de către autovehicule, în favoarea spațiilor verzi și a piațetelor. De asemenea, se specifică faptul că nu se va interveni asupra vegetației existente.

Pentru ce este necesar sistemul computerizat de irigații

În ceea ce privește justificarea și oportunitatea acestei investiții, în raport este punctat că au fost identificate o serie de deficiențe ce ar trebui corectate.

Acestea sunt: incapacitatea actuală de asigurare a unei irigări corespunzătoare; udarea manuală a suprafețelor verzi, care se realizează cu un consum foarte mare de apă și personal numeros; costuri mari de întreținere, precum și faptul că potențialul zonei nu este folosit la capacitate maximă.

În urma intervențiilor ce vor avea loc, obiectivele preconizate sunt: asigurarea unei irigații corespunzătoare pe toată suprafața de spațiu verde, completarea în mod convenabil a cantităților de precipitații naturale, în funcție de nevoile plantelor și reducerea cheltuielilor privind administrarea spațiilor verzi (personal, utilaje, cisterne de apă etc.).

Conform DALI durata realizării obiectivului este de șase luni, din care: două luni pentru serviciile de proiectare și patru luni pentru execuția lucrărilor. Proiectul a fost aprobat în unanimitate în ședința ordinară a CLM Brăila din 7 noiembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News