Frumusețea unui picnic constă în simplitatea și autenticitatea sa. Nu ai nevoie de multe lucruri sau de mâncăruri pretențioase pentru a te bucura de o zi relaxantă în natură. Sunt necesare câteva gustări reci și ești gata de a petrece ore bune în mijlocul naturii, bucurându-te de aer curat și de obiceiuri simple, care încarcă bateriile pentru o nouă săptămână. 

Cum organizezi un picnic la iarbă verde

Pentru a te asigura că ai parte de un picnic reușit, trebuie să iei în considerare câteva aspecte organizatorice:

Alege un loc potrivit

Alegerea locației este primul pas pe care trebuie să-l faci. Orientează-te către o locație care să fie pe placul tău și al celorlalți participanți, unde să te bucuri de peisaje încântătoare, dar care să și dispună de facilități precum: toalete, mese de picnic, coșuri de gunoi. De asemenea, este important ca locul să fie unul umbrit, nu în bătaia soarelui și să permită desfășurarea unor jocuri, mai ales dacă la picnic vor fi și copii. 

Planifică meniul

Un aspect foarte important al oricărui picnic este mâncarea. Platourile reci reprezintă o opțiune excelentă, din mai multe motive. În primul rând, sunt ușor de transportat. Dacă dai o comandă online la Delicatera, vei vedea că produsele vin bine ambalate, astfel încât le poți lua cu tine oriunde, fără probleme. De asemenea, aceste platouri reci nu necesită reîncălzire, fiind perfecte pentru a fi consumate exact după ce le desfaci.

Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital
Recomandări
Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital

Nu uita nici de echipamentul necesar! 

Pentru a te asigura că totul decurge perfect în mica ta aventură în sânul naturii, pe lângă gustări reci, trebuie să mai iei cu tine și alte lucruri de necesitate: o pătură, un coș de picnic, farfurii, pahare și tacâmuri, șervețele și prosoape de hârtie, saci de gunoi și un răcitor, pentru a păstra la o temperatură optimă băuturile și alimentele. 

Activități la iarbă verde

Pentru o zi de relaxare totală de picnic, trebuie să planifici și câteva activități distractive pe care să le desfășori cu cei dragi. În funcție de preferințele tale și ale celorlalți participanți, nu uita să strecori în bagaj și: jocuri de exterior (frisbee, minge, set de badminton, jocuri de societate), câteva cărți, o revistă de integrame, o boxă portabilă, pentru a crea o atmosferă plăcută.

Lucruri pentru siguranță

Dintr-un bagaj pentru picnic nu trebuie să lipsească nici crema de protecție solară cu SPF, pălăriile sau un produs (repelent) care te protejează de mușcăturile de insecte. Va fi necesară, de asemenea, și o trusă de prim ajutor, pentru eventualele accidente.

Platouri reci Delicatera pentru un picnic de vis

A opta pentru platouri reci este cea mai bună variantă pentru un picnic, având în vedere că acestea pot fi achiziționate ușor și rapid, printr-o simplă comandă online la Delicatera. Fiecare platou conține produse variate, pentru a satisface diverse gusturi și pentru a te surprinde mereu cu un gust nou și cu o textură diferită. 

Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo, la Paris. Este prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice 2024
Recomandări
Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo, la Paris. Este prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice 2024

Iată ce gustări reci să alegi pentru un picnic la iarbă verde alături de familie sau de prieteni:

  • Platou aperitiv Bienvenue – acest platou reprezintă un adevărat răsfăț pentru papilele gustative, fiind creat din: bruschete cu miez de crevete și șofran, bărcuțe cu ton și dovlecel, lingurițe cu cremă de unt și somon și alte produse gustoase; 
  • Platou aperitiv brânzeturi – conține un asortiment de brânzeturi: camembert, cheddar, emmentaler și parmezan, dar și fructe proaspete sau confiate, crackers și grisine;
  • Platou aperitiv brunch – este o variantă excelentă pentru a potoli foamea la picnic. Conține: wraps cu carne de porc, wraps cu antricot de vită și croissante cu creveți; 
  • Platou aperitiv Charcuterie – un alt platou excelent pentru picnic este și acesta, deoarece conține o selecție variată de produse: camembert, brie, parmezan, cașcaval afumat, ardei umpluți cu brânză, chorizo, salam, dar și grisine, arahide, caise confiate și alte fructe;
  • Platou aperitiv Fleur de Lys Amuse Bouche – cu siguranță aceste gustări reci te vor cuceri, prin varietatea lor și prin gustul deosebit. Platoul conține: lingurițe cu mousse de somon și icre negre, coșulețe cu feta, pate brisse cu creveți, pudră de sfeclă, șofran baby mazăre și montada de Boquerones pe muffin  de spanac și sau mini brioșe delicioase.
Cum va arăta harta deceselor provocate de temperaturile ridicate, în 2050. Mii de români mor în fiecare an ca urmare a efectelor climei
Recomandări
Cum va arăta harta deceselor provocate de temperaturile ridicate, în 2050. Mii de români mor în fiecare an ca urmare a efectelor climei

Aceste platouri reci sunt delicioase, sunt realizate din ingrediente proaspete și de calitate și îți oferă o experiență culinară de neuitat. Nu este nevoie să te mai preocupi de gătirea unor mâncăruri pentru picnic, ci este necesar să plasezi o comandă online la Delicatera, pentru a te bucura de aperitive gourmet sau selecții vegetariene ca o adevărată sărbătoare a gusturilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Ce s-a descoperit pe fundul Mării Negre. Are o lungime de circa 60 de kilometri și i-a surprins pe oamenii de știință
FANATIK.RO
Ce s-a descoperit pe fundul Mării Negre. Are o lungime de circa 60 de kilometri și i-a surprins pe oamenii de știință
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Cele cinci zodii care s-au născut cu stea în frunte. Norocul e al lor, le este sortit să se îmbogățească
FANATIK.RO
Cele cinci zodii care s-au născut cu stea în frunte. Norocul e al lor, le este sortit să se îmbogățească
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Observatornews.ro
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI