În timpul radurilor intense ale trupelor ruse, artistul originar din Kiev s-a refugiat în adăposturile din Cernihiv. „Când se opreau bombardamentele, ieșeam cu pensula și șevaletul pe stradă. Cnd se auzeau alarmele antiaeriene, intram la loc”, povestește pictorul.

El a realizat mai multe tablouri, „la fiecare lucrare am stat între patru și șase ore”. „Vreau să cred că transmit ceva mai mult decât o imagine. Sunt ecourile groaznice ale războiului”, spune Onișcenko.

De mai bine de o lună, de când a început invazia armatei ruse în Ucraina, unul dintre cele mai bombardate orașe a fost Cernihiv – 300.000 de locuitori. Cartierele rezidențiale, spitalele și infrastructura critică au fost atacate.

Hotelul Ucraina, clădire istorică din centrul Cernihivului, a fost printre primele care a picat. Și prima pictură a lui Onișcenko.

Trupele ruse au justificat distrugerea hotelului Ucraina din Cernihiv prin aceea că „era centrul de comandă al Legiunii Străine care luptă în Ucraina”.

A urmat o pictură a sălii de expoziții a Uniunii Artiștilor Plastici. Apoi stadionul avariat, biblioteca afectată, sediul jandarmeriei.

Viktor Onișcenko

„Păcat că nu am reușit să salvez pe pânză imaginea acestor clădiri pe timp de pace”

„Păcat că nu am reușit să salvez pe pânză imaginea acestor clădiri pe timp de pace”, spune pictorul.

„Sper că aceste clădiri vor fi restaurate. Ele pot fi refăcute, însă oamenii care au murit nu mai pot fi aduși înapoi”, completează Onișcenko.

„Abia acum începi să apreciezi ceea ce am avut. Visez la ziua în care va fi din nou pace”, conchide pictorul ruinelor.

Câteva dintre operele artistului au fost deja expuse la Cernihiv.

Povestea lui Onișenko a fost publicată și în prestigiosul ziar american Washington Post.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia 

Foto principal: Suspilne.media

Urmărește-ne pe Google News