UPDATE ora 16.00: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a cerut o analiză pentru a se vedea cum se poate rezilia contractul cu firma care deţine restaurantul, au declarat surse de la vârful conducerii Camerei pentru Libertatea.
Știrea inițială: Piedone a fost filmat de echipa sa cum se plimbă printre felurile de mâncare. Mai întâi, a ales câteva șnițele. „La toate lipsă la cântar, între 30 și 50 de grame”, a constatat șeful ANPC cum sunt păcăliți parlamentarii. Aceeași situație și la dulciuri: „La checul ăla mai bine nu-l puneți, decât să dați jumătate la gramaj”. Și la pieptul de pui a constatat că se fură la gramaj.
„Cine e șef bucătar? Măi, copile, asta e ținuta ta? Ăsta e un SRL sau aparține de Parlament? În halul ăsta vă bateți joc? Aveti vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?”, îi spune Piedone angajatului.
„Ia uite ce mâncaţi, domnilor parlamentari! Poftă bună în continuare! Papa bun, ieftin, nu? Păi, de-aia e ieftin, că vă dă numai expirate! Ia uite! Burtă de 2.000 de ani”, spune șeful ANPC, în timp ce se plimbă printre tăvile pline cu mâncăruri. „Ciorba de văcuță pentru domnii parlamentari! Proaspătă! Mâncați cu încredere!”, spune Piedone ironic.
„Băi oameni buni, dacă aici sunt condiţiile astea… Cu parlamentari, cu senatori, le daţi aşa ceva de mâncare… Sau înainte de zi de plen le daţi ca să-i apuce diareea, să nu mai vină la plen? Ieri am fost la un chinezesc, sunteţi mai jegoşi decât ăla de acolo.
Cristian Popescu Piedone, la cantina din Parlament:
În timp ce ținea în mână bucăți de carne de pui, Piedone vorbeşte cu bucătăreasa: „Ia uite, pui! Ce pui e ăsta, mă? Ce faceți cu el? La câini? Toate astea sunt pentru câini?”.
„Ia jambonu proaspăt, parlamentarule. Oameni buni, am mai fost în bucătării la chinezi, la români, la albanezi, la turci. Dar să ţii în Parlamentul României carne expirată din aprilie 2024…”, mai spune Piedone.
Restaurantul din Camera Deputaților a fost închis temporar joi, 13 martie, de ANPC. Inspectorii ANPC au găsit mâncare expirată sau ţinută la temperaturi necorespunzătoare, plus frigidere neigienizate și mulți gândaci.
Controalele, fără precedent la un asemenea nivel, au demarat în februarie, în mai multe restaurante din București și din țară, inclusiv în supermarketuri, la două săptămâni după ce Cristian Popescu Piedone a fost numit șef la ANPC și vor continua.