Iată integral mesajul prin care Piedone îşi anunţă demisia

„În primul rând, aș vrea sa îmi exprim din nou regretul pentru tragedia din Clubul Colectiv.
Sunt și eu tată și mă doare sufletul când mă gândesc la durerea celor care sunt nevoiți acum să – și îngroape copiii sau să tremure lângă patul de spital, sperând ca ei să se facă bine.
Condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere si sănătate celor care se luptă în aceste clipe pentru viaţă.
De asemenea, vreau să îmi exprim părerea de rău pentru reacțiile din primele clipe de după tragedie. Îmi dau seama acum că nu era momentul cel mai potrivit să vorbesc despre acte. Mărturisesc însă că motivul pentru care am făcut-o nu a fost pentru ca să îmi salvez pielea, ci dorința de a clarifica lucrurile cât mai repede, de a informa publicul despre documentele firmei care deținea Clubul Colectiv, din punct de vedere al competențelor Primăriei Sectorului 4.
După toate reacțiile din ultimele zile, după emoția și furia total justificate și exprimate în spațiul public în căutarea vinovaților, după mitingul de ieri din Capitală în care mii de bucureșteni mi-au cerut demisia, am avut timp să reflectez și am ajuns la următoarea concluzie:
Îmi prezint astăzi demisia de Primar al Sectorului 4, în semn de respect față de victimele tragediei  și sper ca vidul legislativ și carențele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcționar, până la cel mai înalt for legislativ.
Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ți ceară să pleci și alte mii cer același lucru pe rețelele de socializare, e bine uneori să asculți.
Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lăsa Justiția să își spună cuvântul.
Le mulțumesc cetățenilor Sectorului 4 care au crezut în mine și care mi-au acordat voturile lor, le cer scuze că plec și vreau să îi asigur  că nu  i-am trădat niciodată.
Le cer iertare și celor care cred că am greșit, dar vreau să știe că am luptat mereu și pentru ei.
Poate că am ieșit uneori prea des la tv, dar am fost mândru de ceea ce am reușit să fac împreună și pentru bucureștenii mei, locuitori ai Sectorului 4.
Poate că alteori am fost prea gălăgios, prea ferm, prea hotărât, dar am făcut-o din cauza temperamentului meu impulsiv, supărat pe situațiile intolerabile.
Am vrut totdeauna să asigur un trai sigur, sănătos și civilizat cetățenilor din Sectorul 4. Poate că m-am implicat în prea multe lupte, poate am dus bătălii pe prea multe fronturi și am scăpat din vedere lucruri cu adevărat importante.
Cer iertare familiei mele pe care de multe ori am neglijat-o și îi rog pe cei dragi să mă ierte, dacă au avut de suferit din cauza mea.
Cu regret pentru familiile îndoliate și respect pentru cetățenii Capitalei care vor un sistem mai responsabil, care să îi protejeze mai bine, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete.
Cristian Popescu- Piedone,
De profesie om”

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Victor Ponta şi-a dat şi el demisia, alături de întregul Guvern

Liviu Dragnea a anunţat, în această dimineaţă, că premierul Victor Ponta a demisionat, după ce 32.000 de oameni au ieşit în stradă pentru a-i cere înlăturarea din fruntea Guvernului.
„Societatea vrea altceva”, a spus Liviu Dragnea. Vicepremierul a mai spus că Victor Ponta va rămâne în funcție până se va găsi un înlocuitor.

Ce a declarat VICTOR PONTA după demisie

„Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl aţteaptă. Azi îmi depun mandatul. Fac acest lucru pentru ca în anii în care am făcut politică nu m-am bătut cu oamenii.
Vreau să spun că suferinţa legitimă a oamenilor nu trebuie să degenereze într-un joc politic şi cred că agresivitatea şi intoleranţa verbală e un cost pe care nu trebuie să ni-l asumăm. Sper ca depunerea mandatului să satisfacă asteptările celor care au cerut acest lucru.
Într-un climat de instabilitate politică, e imposibil să promovezi proiecte pozitive, iar eu mă pricep doar la proiecte pozitive. Vreau să mulţumesc celor care au votat acest guvern. Vreau să fac o singură observaţie, şi nu mă refer la nimeni în acest sens.
Cei care speculează politic suferinţa oamenilor vor plăti un preţ foarte scump. Imediat ce noul guvern va fi instalat putem spune că preia o situaţie mult mai bună decât cea pe care am preluat-o noi”, a spus Ponta.

Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”
Recomandări
Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”

TĂNĂSESCU SAU PREDOIU. CINE VA FI VIITORUL PREMIER? Toată puterea e la Iohannis. Liberalii, în ședință de urgență, iar șefii PSD în biroul lui Zgonea

După demisia premierului Ponta, principalii actori politici își strâng forțele. Astfel, liberalii s-au adunat într-o ședință fulger pentru a stabili cu ce propunere de premier vor merge la Cotroceni. Cel mai probabil, spun surse din PNL, numele celui care va sta pe masa lui Klaus Iohannis va fi cel al lui Cătălin Predoiu.

La rândul lor, social-democrații s-au strâns în biroul președintelui Camerei Deputaților valeriu Zgonea pentru a hotărî ce vor face pe viitor și pe cine vor propune pentru postul de premier.Unele voci spun că se va decide cel târziu mâine înlocuitorul lui Victor Ponta. ”Cred că Mihai Tănăsescu este una dintre variante”, ne-au spus pesediștii.
Conform Constituției, președintele României va chema partidele parlamentare la consultări pentru constituirea viitorului Guvern. După aceste discuții, șeful statului va face o propunere de premier,care va trebui să primească votul Parlamentului. Dacă nu va fi acceptat, atunci Iohannis va mai face o nominalizare, iar dacă și aceasta este respinsă, atunci acesta va dizolva Parlamentul și se va ajunge la alegeri anticipate.

Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele războiul. De la HIMARS la ATACMS, reușite și eșecuri I Analiză
Recomandări
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele războiul. De la HIMARS la ATACMS, reușite și eșecuri I Analiză

Prima reacţie a lui Băsescu, după ce Ponta a demisionat: „A făcut ce trebuia”

Traian Băsescu, care astăzi împlineşte 64 de ani, a avut o primă reacţie după ce Victor Ponta a decis să-şi depună mandatul din fruntea Guvernului.
„Victor Ponta a făcut ce trebuia să facă”, a scris, pe pagina lui de Facebook, Traian Băsescu, la câteva minute după ce premierul a decis să renunţe la funcţie.

Ce urmează după demisia lui Victor Ponta

După ce Victor Ponta își depune mandatul, președintele Iohannis va chema partidele la consultări și va propune, după discuții, un candidat pentru funcția de prim-ministru.
Candidatul pentru funcția de premier va trebui să primească validarea Parlamentului. În caz contrar, se va mai face o numire a unui candidat și dacă nici aceasta nu este confirmată de parlamentari, atunci Parlamentul se dizolvă.

Mircea Cărtărescu, despre demisia lui Victor Ponta: ”Parlamentul trebuie dizolvat și trebuie să urmeze alegeri anticipate”

Mircea Cărtărescu a comentat demisia lui Victor Ponta, spunând că în ciuda acestei mișcări, sistemul e în picioare, iar soluția ar fi dizolvarea Parlamentului, urmată de alegeri anticipate.
”Omul care-a facut cel mai mult rău României în ultimii ani, Victor Ponta, a demisionat. Sistemul e însă în picioare. Urmează zile decisive. Parlamentul trebuie dizolvat și trebuie să urmeze alegeri anticipate. Reset la sistem”, a scris Mircea Cărtărescu pe contul său de Facebook.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI