După numărarea a 89,103 voturi, reprezentând 94% din total, în condiţiile, fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone are cel mai bun scor în cursa pentru Primăria Sectorului 5, respectiv 27,25%.

El este urmat de candidatul PNL USR-PLUS Cristian Băcanu, cu 24,84%, care și-a recunoscut înfrângerea.

„Cetățenii din Sectorul 5 au ales altfel. După finalizarea numărătorii paralele, noul primar al sectorului este Piedone. Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat şi care au avut încredere în mine”, a scris Băcanu, pe pagina de Facebook.

Actualul primar de sector, social-democratul Daniel Florea, se situează pe poziţia a treia, cu 24,84% din sufragii.

Cristian Popescu Piedone și-a anunțat de altfel pe Facebook victoria.

”Judecata poporului a decis! Dragi prieteni, adevărul a învins! Dreptatea a învins! Noi am învins! Împreună!
În timp ce restul candidaților au avut în spate partide care au investit sume uriașe în campaniile electorale, eu v-am avut pe voi, locuitorii Sectorului 5! Cel mai important aliat! Singurul aliat care contează! Pentru voi m-am înscris în această cursă, pentru copiii voștri și pentru sectorul acesta care merită să iasă la lumină!
Vin către primărie! Vin cu poporul, cu locuitorii din sectorul 5! Primăria este de fapt a oamenilor! Iar voi, necuraților, plecați acasă! Ați făcut suficient rău! Dumnezeu a fost de partea noastră! Cu credință și încredere începem munca!”.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Condamnat în dosarul Colectiv

Cristian Popescu Piedone se afla la conducerea sectorului 4 când s-a întâmplat nenorocirea din Colectiv, pe 30 octombrie 2015.

El și-a dat demisia 5 zile mai târziu și, apoi, a fost trimis în judecată în dosarul referitor la incendiul din clubul bucureștean. La finele anului trecut, Tribunalul București îl condamna la 8 ani și 6 luni de închisoare.

Acum trei luni, Piedone declara la Realitatea PLUS că cetățenii vor decide prin vot dacă este sau nu vinovat.

”Este strigătul meu de disperare asupra nevinovăției mele în cazul Colectiv. Dacă sunt vinovat, cetățenii nu mă vor vota. Să mă judece poporul, că la această primă instanță nu îmi spune ce lege am încălcat”, a spus Piedone.

Vezi rezultate partiale Bucuresti la alegerile locale 2020

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI