Cristian Popescu Piedone a revenit la Primăria Sectorului 5 la 13 luni după ce inițial Curtea de Apel a decis condamnarea sa la 4 ani în dosarul Colectiv, iar apoi Înalta Curte a spus că „fapta nu există” și i-a admis recursul în casație. 

Imediat, Prefectura București a menționat că îl va repune pe Piedone în funcție printr-un ordin semnat de Diana Artene, subprefectul Capitalei cu atribuții de prefect.

Spunând că nimeni nu contestă revenirea sa ca primar, consilierii PSD și PNL, în principal, au atacat forma și legalitatea ordinului de prefect prin care Piedone a fost repus în funcție. La rându-i, un director din primărie a contestat ordinul ca fiind nelegal, a scris miercuri Presshub.

Două ședințe de Consiliu Local

Revenirea lui Piedone a regrupat apele politice ale sectorului 5. City managerul PSD Rareș Hopincă, cel care l-a înlocuit în funcție pe afinul lui Piedone, Iulian Cârlogea, a demisionat din funcție. Șeful de facto al sectorului cât timp Cristian Popescu s-a aflat la închisoare, Hopincă a revenit în Consiliul Local al Municipiului București.

Imediat, PNL și PSD au anunțat o alianță la nivelul sectorului 5. Asta deși, în același timp, PSD s-a aliat cu PUSL la sectorul 4, alianță validată inclusiv de Cârlogea, rudă cu Piedone. Imediat, mediile politice au remarcat paradoxul că în sectorul 4 PSD s-a aliat cu partidul lui Piedone, iar în sectorul lui Piedone PSD a preferat să meargă alături de PNL. 

Agitația din Primărie nu s-a oprit aici. Astfel, ieri au existat două ședințe de Consiliu Local: una cu Constantin Melnic la prezidiu, cel numit interimar după condamnarea ștearsă a lui Piedone, și una cu Piedone.

Un penelist acuză schimbări „din dispoziții verbale”, nu pe acte

Avocatul Oleg Burlacu, cel care a fost viceprimar PNL în ultimele 13 luni, a anunțat în ședința Consiliului Local că unii angajați și șefi din Primărie au fost schimbați „din dispoziții verbale”. 

Înțeleg că acum câteva zile, în cadrul exercitării sarcinilor de serviciu, s-au făcut mai multe forme de presiune. Unii au fost deposedați de chei, alții de birouri, alții schimbați și trimiși, mutați între ei din dispoziții verbale ale nu știu cui.

Oleg Burlacu, PNL:

„Prefectul să ne spună în mod clar cine e îndreptățit”

Burlacu a participat la Consiliul Local condus de Constantin Melnic (PSD), edilul interimar numit anul trecut.

El a explicat de ce nu stă la cea condusă de Piedone și a cerut lămuririle necesare din partea Prefecturii.

„E vorba de Ordinul 440 (…) unii susțin că este de repunere, alții spun că n-are nicio valoare juridică. Prefectul se va pronunța și voi vedea”, a început Burlacu.

„Rugămintea mea este (…) ca următoarea ședință să fie convocată și să aibă caracter legal după ce primim în mod cert și indubitabil un răspuns în care Prefectul ne spune în mod clar cine este îndreptățit să conducă sectorul”, a conchis acesta.

„Până nu intrăm într-un cadru legal, să nu existe acte din dispoziții verbale, care nu sunt susținute, de deposedări de mașini, de birouri. Trebuie ca lucrurile să fie într-o legalitate, pentru că altfel vom cere intervenția altor organe ale statului ca să ne lămurească dacă sunt acțiuni ilegale de orice fel”, a spus Oleg Burlacu, PNL.

Avocatul din USR: „E o capcană a PSD”

La ședința lui Piedone a vorbit un alt avocat. Consilierul local USR Alexandru Dimitriu, cel care își anunțase candidatura la postul de primar, câtă vreme Piedone a fost închis.

Alexandru Dimitriu i-a explicat, punctual, lui Piedone, de ce este nevoie de clarificări din partea Prefecturii.

Alexandru Dimitriu (la pupitru), discută cu Cristian Piedone (centru) în timpul ședinței Consiliului Local al Primăriei Sectorului 5

„Aș vrea să intrăm în cadru de legalitate și să fim foarte liniștiți pe această chestiune. Că s-a comunicat, cum s-a comunicat ordinul, e notoriu. Problema e ordinul în sine”, a spus Dimitriu.

Avocatul s-a oferit să-i explice lui Piedone situația: 

  1. „Dumneavoastră, domnule primar, vi s-a încetat mandatul printr-un ordin care a spus foarte clar, ia act de faptul că v-a încetat mandatul”.
  2. „Ați atacat acel ordin”.
  3. „Ați pierdut acel proces pentru motivele evidente”.
  4. „Acum, avem o situație nouă. Dumneavoastră sunteți declarat nevinovat din punct de vedere juridic”
  5. „Și apoi e un ordin care ia act de o hotărâre judecătorească”.
  6. „Să știți că singura modalitate prin care se poate câștiga un mandat este votul. Cea prin care se poate pierde este una multiplă și știm, sunt enumerate în codul administrativ. Prin urmare, un ordin de prefect care să vă genereze dumneavoastră dreptul de a fi primar nu prea are cum să existe și să producă efecte”.
  7. „V-aș ruga să rezolvăm această situație. Cu nota de fundamentare mă tem că nu o rezolvăm”.
  8. „V-aș ruga să mergeți la prefect și să-i solicitați să revoce fostul ordin sau dumneavoastră să faceți o cerere de revizuire pe procesul respectiv care să genereze o admitere a contestației dumneavoastră cu privire la ordinul prin care s-a încetat mandatul. Pentru că e singura modalitate legală”.
  9. „Altfel, domnule Cristian Popescu Piedone, o să avem un risc continuu în primărie ca actele să fie parcă cu iz de ilegalitate.

Nu spun că nu este normal să vă reluați mandatul. Dar cum facem lucrul acesta? Dreptul administrativ e foarte rigid și nu poate fi aplicat prin analogie. E un lucru foarte important: actul administrativ are prezumția de legalitate și trebuie să fie adoptat în condițiile foarte rigide pe care le spune legea.

ALexandru Dimitriu, USR:

  1. „E o capcană pe care v-a întins-o PSD-ul cu acest ordin. Asta o să facă încontinuu, o să blocheze activitatea în primărie. Nu este ceea ce vă doriți, nici eu nu îmi doresc”.

Ce spune un jurist

Libertatea a consultat un jurist cu referire la argumentele lui Alexandru Dimitriu. Avocatul a fost de acord cu majoritatea punctelor atinse de consilierul Dimitriu, mai puțin faptul că Piedone poate merge la prefect pentru a-i solicita să revoce fostul ordin.

Conform Legii nr. 554/2004, cea a contenciosului administrativ, 

„Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice (…) Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului” – Art. 1, alineatul 6 din Legea 554/2004

În cazul de față, actul a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, astfel că nu mai putea fi revocat de Prefectură decât prin solicitarea anulării în instanță.

Problema este finalul articolului: acțiunea putea fi introdusă în termen de un an de la emiterea actului, ceea ce, în prezent, nu se mai poate, câtă vreme au trecut mai bine de 13 luni de la actul prin care lui Piedone i-a fost încetat mandatul.

Care este riscul neclarității

În traducere, juristul consultat de Libertatea spune că oricine ar putea ataca în instanță o Hotărâre de Consiliu Local s-ar putea folosi de faptul că ordinul prin care Piedone a fost repus în funcție e nelegal.

„Dispoziția cea nouă a prefectului poate fi atacată, indirect, cu excepție de nelegalitate, în orice proces. Să luăm cazul unui proces în care e atacat un alt act administrativ. Inclusiv o Hotărâre de Consiliu Local, Consiliu convocat de Piedone. Convocat în baza ordinului de acum al prefectului.

Cine are interes, juridic vorbind, merge în instanță, atacă HCL-ul și ridică excepția de nelegalitate a ordinului. Moment în care, dacă instanța constată că ordinul e nelegal, se câștigă, automat, și procesul împotriva HCL-ului”.

Practic, un proces câștigat astfel s-ar putea multiplica în cazul oricărui act emis de primar sau Consiliul convocat de primarul repus în funcție prin ordinul contestat, a conchis avocatul.

Urmărește-ne pe Google News