Cum afli dacă eşti sensibil
O persoană devine suspectă de fotosensibilitate atunci când erupțiile cutanate apar numai în zonele expuse la soare. Cauzele pot fi diverse și, din acest motiv, medicul va detalia istoricul medical al pacientului, care poate fi chiar completat și cu un examen clinic și analize de laborator în unele situații. O trecere în revistă atentă a istoriei medicale a persoanei, a simptomelor pielii, a eventualelor boli și medicamente administrate pe cale orală sau substanțele aplicate pe piele (cum ar fi medicamente sau produse cosmetice) pot ajuta medicul să identifice cauza acestei probleme. Eventual, se pot face țeste pentru a exclude boli care sunt cunoscute a provoca astfel de reacții.
Medicamentele
Fotosensibilitatea reprezintă un efect secundar comun produs de diferite medicamente. „Există o lungă listă de medicamente care pot provoca sensibilitate la lumină, iar între primele am putea plasa doxiciclina, antibiotic folosit frecvent în tratamentul acneei vulgare și a altor boli inflamatorii ale pielii. Din aceeași categorie fac parte și unele antiinflamatoare precum ibuprofenul sau naproxenul, medicamente folosite în boli cardiace precum amiodarona, diltiazemul, enalaprilul, furosemidul sau isotretinoinul prescris pentru acneea severă. Dacă există, însă, persoane care deja urmează un tratament cu unul sau mai multe din aceste medicamente și nu prezintă reacții adverse, nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că nu toate persoanele dezvoltă fotosensibilitate după administrarea lor”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău (foto), Specialist în Dermatologie și Venerologie.
Cosmeticele
Parfumurile și cosmeticele pe bază de mosc pot provoca sensibilitate solară pe zonele unde sunt aplicate. Paradoxal, chiar și unele creme de fotoprotecţie (precum cele cu salicilați, benzofenone sau acid para-aminobenzoic) pot cauza fotosensibilitate, astfel că dacă după aplicare își fac apariția mâncărimea, roşeaţa, descuamarea, este recomandată înlocuirea cu un produs cu substanță activă diferită.
La rândul lor, procedurile cosmetice cum ar fi peelingurile chimice, microdermabraziunea sau cremele pe bază de retinoizi, hidroxiacizi pot duce la reacții severe în urma expunerii la soare și de aceea pacienții trebuie să urmeze strict instrucțiunile medicului în ceea ce privește evitarea expunerii și folosirea cremelor de fotoprotectie.
Plantele
Plante precum pătrunjelul, păstârnacul, țelina, unele flori de câmp și lămâile verzi conțin o substanță fotosensibilizanta numită psoralen, care, după contactul cu pielea și în prezența razelor ultraviolete, poate produce o reacție severă însoțită de plăci urticariene, vezicule cu lichid, pete pigmentare, însoțite de mâncărime și usturime.
Boli asociate
Nu în ultimul rând, există o serie de boli care sunt declanșate de expunerea la lumină și soare și care se activează preponderent în lunile însorite, categorie din care fac parte urticaria solară și erupția polimorfă la lumină. În aceste cazuri, razele ultraviolete cu anumite lungimi de undă vor provoca o reacție imună care ce însoțește de multe ori cu eliberare de histamină, edem al vaselor mici de sânge și declanșarea unei cascade inflamatorii care va duce la erupții cutanate, mâncărime, disconfort.
„Evitarea expunerii excesive și folosirea de creme de fotoprotectie sunt extrem de importante în aceste cazuri. În pusee, se folosesc medicamente antihistaminice și creme bazate pe corticosteroizi. Unii pacienți au nevoie de desensibilizare prin expunerea progresivă la doze crescânde de ultraviolete B (UVB), primăvara timpuriu, sub supravegherea dermatologului”, recomandă domnul doctor Laurențiu Vlădău.
Pielea inflamată este, în general, mult mai sensibilă la soare, astfel că pacienții care suferă de boli inflamatorii ale pielii precum acnee, eczemă, diverse dermatite pot dezvolta pigmentare după expunerea la soare. Pacientele cu istoric familial sau cele care iau contraceptive, precum și gravidele, sunt mai susceptibile la melasma, o pigmentare a pomeților obrazilor și frunții care se agravează în lunile de vară. Tratamentul melasmei este dificil și de lungă durată, iar din acest motiv folosirea cremelor de fotoprotecţie și a tratamentelor de întreținere sunt foarte importante după intervenții de succes precum peelingurile chimice, creme depigmentante etc.
„În rare cazuri, fotosensibilitatea poate fi martorul unor afecțiuni mai severe, care afectează diverse sisteme și organe, cum ar fi lupusul eritematos, care este însoțit de alte simptome precum dureri articulare și musculare, ulcerații orale, căderea părului, psihoză, modificări ale analizelor de sânge, dermatomiozită manifestată prin slăbiciune musculară marcată și dificultăți respiratorii și de înghițire sau porfiria, în diversele sale forme, când apar vezicule și cicatrici asociate cu tulburări gastro-intestinale datorită acumulării de precursori ai HEM-ului care pot fi fotosensibilizanţi odată ce se acumulează în piele. Tratarea acestor probleme este recomandat să se facă alături de medicul dermatolog, care are experiența și pregătirea necesară diagnostigarii acestor boli ce, deseori, necesită o abordare multi-disciplinara”, adaugă domnul doctor Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog.
Tratament
Toți oamenii ar trebui să evite expunerea excesivă la soare, iar cei care sunt deosebit de sensibili la razele UV ar trebui să fie și mai atenți și să poarte haine de protecție, să evite lumina solară cât mai mult posibil și să folosească produse de protecție solară cu regularitate.
Ocazional, persoanele cu această problemă pot fi desensibilizate în față luminii solare prin creșterea treptată a expunerii lor la lumina UV (prin Fototerapie-Utilizarea luminii UV pentru a trata afecțiuni ale pielii).