Cu toate că înregistrează contabil pierderi masive, veniturile brute din dividende încasate de FP în acest an au fost de peste 1,20 miliarde de lei, în condițiile în care anul trecut erau de circa 720 milioane lei. Cei mai mulți bani i-a încasat de la companiile care activează în domeniul energiei, E-Distribuție (523 milioane lei), Hidroelectrica (400 milioane lei) și OMV Petrom (176 milioane lei).
În
perioada martie-septembrie, prețul acțiunii FP a crescut cu 16,7%
Fondul
are
o pierdere netă
imensă, circa 1,9 miliarde de lei, aferentă
deținerilor la companii nelistate la bursă, după
ce valoarea acestora a fost reactualizată.
În principal, este vorba despre Aeroporturi București,
E-Distribuție și Hidroelectrica. La aceasta se adaugă și
evoluția negativă a prețului la acțiunile OMV Petrom.