Melodia El Diablo, interpretată de cântăreaţa greacă Elena Tsagrinou, a fost difuzată miercuri pentru prima dată de CyBC în această ţară mediteraneană, unde majoritatea locuitorilor sunt creştini ortodocşi.

„M-am îndrăgostit, m-am îndrăgostit. I-am dat inima mea Diavolului”, cântă Elena Tsagrinou, pe un ritm pop dance.

La scurt timp după difuzare au apărut amenințările. Un apel anonim ameninţa cu incendierea clădirii televiziunii în semn de protest. Incidentul este acum anchetat de poliție.

În același timp, îun sindicat al profesorilor de educaţie religioasă din licee a cerut postului public să renunţe la melodie.

„Îl laudă pe Satana”

Sindicatul şi-a exprimat „groaza” cu privire la subiectul versurilor melodiei selectate pentru competiţia europeană programată pentru luna mai, susţinând că interpreta acesteia „l-a lăudat pe Satana, şi-a dedicat lui viaţa şi l-a iubit”.

CyBC a răspuns atacurilor explicând că piesa a fost înţeleasă greşit şi că este inspirată din „lupta eternă dintre bine şi rău”.

Cipru a terminat pe locul al doilea concursul Eurovision din 2018, cea mai bună poziţie obţinută până în prezent

În ceea ce privește România, la concursul Eurovision desfășurat în 2021, țara noastră va fi reprezentată de Roxen.

Foto: captură Youtube

Urmărește-ne pe Google News