Spectacolul spune povestea Izabelei, o tânără de 17 ani, elevă-model, care rămâne însărcinată, deși a folosit protecție. Astfel, viața ei se schimbă total: din elevă-model devine “cea mai bârfită fată din școală, pe care toată lumea o arată cu degetul și o judecă”. Toți din jurul ei – familie, prieteni, doctori – pun presiune ca ea să ia o decizie: păstrează sau nu copilul. Textul propune opt variante deschise de final.
Piesa urma să fie difuzată online vineri, 13 noiembrie, pentru elevii a cinci licee din județ, cu care teatrul are încheiate parteneriate.
Asociații de părinți și presa locală s-au plâns că spectacolul conține“replici de canal porno”, referindu-se la un schimb de jigniri, de altfel cenzurate, într-o scenă de bullying. Fără să-l vadă, l-au catalogat drept controversat și pornografic.
Un ziarist local dă verdictul: piesa e porno
Pe 11 noiembrie, publicația nemțeană Vestea.net publică două pagini din scenariul piesei care conțin expresii licențioase, prezentând spectacolul ca fiind unul porno. “Un snop de replici duce cu gândul mai curând la un canal porno decât la ideea de teatru instituțional, finanțat total din banii publici ai nemțenilor”, scrie ziaristul nemțean Daniel Vinca.
Ziaristul nu oferă niciun context pentru cele două pagini publicate și nici nu cere punctul de vedere al reprezentanților teatrului în legătură cu acuzațiile aduse.
Replicile la care face ziaristul referire surprind, de fapt, o scenă de bullying. Scena durează câteva minute, iar cuvintele obscene din conflict sunt în totalitate cenzurate prin sunete adăugate din montaj.
Pe directoarea teatrului, Gianina Cărbunariu, una dintre cele mai cunoscute regizoare din România, jurnalistul o numește “un promoter al neo-marxismului”.
Montaj foto realizat de Daniel Vinca pentru Vestea.net
Organizațiile ultraconservatoare intră în joc
Pe 12 noiembrie, proaspăta publicație R3Media scrie un articol cu titlul “O piesă de teatru plină de obscenități va fi arătată elevilor din mai multe licee din Piatra-Neamț. Piesa face parte dintr-un proiect cofinanțat de stat ce se adresează inclusiv copiilor de 7 ani”. Site-ul R3Media a fost înregistrat pe 20 august 2020 de către Mihai Șomănescu, redactor-șef Active News.
Articolul respectiv e distribuit în aceeași zi pe pagina de Facebook a Coaliției pentru Familie.
“Dacă nu au vrut să voteze pentru familie, acum vom suporta toți consecințele!”, semnalează un cititor.
Inspectorul școlar general nu a citit scenariul, dar interzice difuzarea piesei
Mihai Obreja, inspector școlar general la IȘJ Neamț, a spus, într-o declarație pentru Vestea.net, că nu poate permite ca “într-un proiect cu limbaj licențios să implice școala” și că a discutat cu directorii liceelor, iar piesa nu va fi distribuită online în școli.
Profesor de discipline socio-umane, Obreja recunoaște, într-o discuție cu Libertatea, că nu a citit scenariul și nu știe exact despre ce e vorba în spectacol. Își bazează afirmațiile doar pe articolul citit în Vestea.net.
Directoarea teatrului, Gianina Cărbunariu, l-a asigurat că expresiile licențioase vor fi “cu bip, cu pauze”, dar nu e mulțumit.
Într-un context în care lipsa educației sexuale în școli plasează România pe primul loc la numărul de mame minore în Uniunea Europeană, Obreja spune că spectacolul, care exact despre asta vorbește, “nu ne avantajează, nu contribuie cu nimic la educația, sănătatea copiilor în mediul școlar”.
Fiind izolat la domiciliu, i-a rugat pe “adjuncți” să îi contacteze pe directorii de școli pentru a le cere “să revadă acele declarații de parteneriat” pe care le au cu teatrul.
Alianța Părinților: “Nu transformați Teatrul Tineretului într-o fabrică de mutilare a sufletelor și minților!”
Mihai Obreja mai povestește că l-au căutat reprezentanți ai Alianței Părinților și ai Asociației Părinților din Județul Neamț, revoltați de spectacolul pe care nici nu l-au văzut.
Alianța Părinților a și trimis o scrisoare către mai multe publicații din Neamț, prin care “protestează față de promovarea limbajului pornografic și a obscenității, în spațiul public” și amenință că se vor adresa inclusiv justiției.
“Teatrul ar trebui să formeze gusturile publicului, și nu să le deformeze după șabloanele impuse de tendințele occidentale”, se menționează în scrisoare.
Nu transformați Teatrul Tineretului într-o fabrică de mutilare a sufletelor și minților! Spunem NU obscenității, ca formă de manifestare teatrală!
Alianța Părinților
Fondată în 2016, Alianța Părinților face parte din Platforma Împreună, unde s-a regrupat Coaliția pentru Familie după eșecul referendumului pentru redefinirea familiei, a scris VICE.
A susținut proiectul legislativ al lui Ninel Peia care prevedea pedeapsa cu închisoarea până la doi ani pentru profesorii care predau educaţie sexuală elevilor, fără acordul scris al părinţilor.
Recent, Alianța s-a poziționat împotriva purtării măștilor în școli. În martie, a organizat un protest față de vaccinarea obligatorie.
“De temele abordate în aceste spectacole nu trebuie să ne ferim”
Pe de altă parte, Mihaela Nichifor, președinta Asociației Părinților din Județul Neamț, grup care susține că n-ar avea legătură cu Alianța Părinților, spune că Teatrul Tineretului a făcut întotdeauna spectacole care au avut un impact pozitiv asupra tinerilor.
“Nu încurajăm un așa limbaj, însă de astfel de teme, cum sunt cele abordate în reprezentații de Teatrul Tineretului, nu trebuie să ne ferim. Fac parte din viața reală. Iar ce fac actorii pe scenă probabil că este un semnal de alarmă”. – Mihaela Nichifor, președinta Asociației Părinților din jud. Neamț
Gianina Cărbunariu: “Nu vreau să ajungem să mergem cu frică la teatru”
“Textul ne-a interesat foarte mult datorită temei lui, care este despre a alege, despre educație sexuală în școli”, spune pentru Libertatea Gianina Cărbunariu, directoarea teatrului.
Limbajul denumit pornografic de către Vestea.net, Alianța Părinților și inspectorat are rolul de a oglindi bullying-ul cu care se confruntă mulți elevi, explică aceasta.
“Acea situație contrastează cu restul spectacolului unde avem scene de familie, într-un alt tip de limbaj. Scopul nostru nu e să provocăm publicul, ci să facem un dialog pe tema asta”.
Cărbunariu povestește că directorii de școli le-au cerut lămuriri după intervenția inspectoratului.
“Colega mea le-a explicat că versiunea difuzată online va fi una în care acele cuvinte din infamele două pagini nu se vor auzi. Situația se va juca, dar cuvintele vor fi acoperite în mod creativ de către echipa artistică”, precizează Gianina Cărbunariu.
Soluția găsită de echipa teatrului a fost să difuzeze spectacolul online, pe platforma Vimeo, pentru toată lumea, nu doar pentru școlile partenere, pentru a nu mai implica instituțiile.
“S-au scris lucruri urâte pe net, au fost amenințați actorii, chiar nu vreau să ajungem să mergem cu frică la teatru”, adaugă Gianina Cărbunariu.
Actriță: “Teatrul Tineretului este folosit ca instrument în lupte politice”
Cătălina Bălălău, actrița care joacă rolul Izabelei, adolescenta de 17 ani, spune pentru Libertatea că publicul nu a boicotat piesa, din contră – feedback-ul a fost unul pozitiv.
“Ni s-a spus că este cald și emoționant. Un spectacol cu multe nuanțe și care poate servi drept punct de pornire pentru discuții importante și necesare între părinți de adolescenți și adolescenți”.
Piesa a avut peste 1.000 de vizualizări într-o singură zi.
Actrița își amintește însă că “istoria se repetă”:
“Au mai existat acuzații nefondate și malițioase și campanii de denigrare, este regretabil că Teatrul Tineretului este folosit ca instrument în astfel de lupte politice, el aparține comunității”.
Teatrul Tineretului a mai pus în scenă spectacole cu teme precum consumul de droguri (“School feat. cool”), înfruntarea propriilor temeri (“Secretul Monstrului”), respectul de sine (“Trei povești ca să te iubești mai mult”), efectele mediului virtual asupra comportamentului tinerilor (“Super OK!”), bullying-ul (“Ghid de supraviețuire”, “Feminin”, “Mamă, mi-am pierdut mâna!”).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro