Televiziunea Romana a dat verdictul in ceea ce priveste acuzatia de plagiat ce planeaza asupra lui Marius Moga. Favorita de anul acesta la Eurovision, piesa “Dracula, My Love”, este “curata” si nu seamana cu “When Religion Comes To Town” a celor de la E-Type. Cititorii nostri au fost invitati sa compare cele doua piese pe site-ul ziarului Libertatea.

”Dracula, My Love” este subiectul zilei la concursul Eurovision, faza nationala. Numeroase persoane au  constatat o asemanare mare intre piesa lui Moga si a celor de la E-Type – “When Religion Comes To Town”. Ieri la pranz, o comisie alcatuita din mai multi oameni de muzica au decis pastrarea piesei in concurs. Cititorii Libertatea au avut ocazia, ieri, sa asculte cele doua piese pe site-ul ziarului nostru, sa le compare si apoi sa posteze parerile lor legate de acest subiect.

Pana la ora 16.00, peste 300 de cititori si-au exprimat opinia. Cam trei sferturi dintre ei erau de parere ca piesa este, intr-adevar, copiata. Ceilalti spun ca melodia lui Moga este una buna, cu mari sanse de a merge in finala de la Helsinki.

Trimis de Cristi: “Piesa este un furt si ar trebui 100% retrasa din concurs, ca altfel va iesi mare scandal”. 

„Nepotica mea a spus ca seamana”

Trimis de Anca: “Pot sa va spun ca nepotica mea are 4 ani si a spus ca seamana melodiile. Concluzia este cat se poate de clara. O sa incep si eu sa compun muzica”.

Trimis de maryan: “Refuz sa cred ca Moga, care este un baiat destept, ar putea trimite la Eurovision o melodie plagiata. Nu e asa de prost”.

Trimis de Catalina: “Sincer, reusita melodia. Dar trebuie sa avem grija ce trimitem mai ales acum, cand mergem la Eurovision ca niste adevarati europeni”.

Cornel Fugaru si-a dat demisia din juriu

Cornel Fugaru, membru al juriului Eurovision, s-a retras din concurs din pricina declaratiei de ieri din Libertatea. Compozitorul isi pastreaza opinia ca piesa lui Moga este un plagiat, dar ne-a declarat ca nu mai poate face parte din acest juriu pentru ca ar judeca subiectiv.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News