Viena
De la mijlocul lunii noiembrie, cele mai frumoase pieţe din Viena îmbracă haine de sărbătoare, iar aroma castanelor coapte şi a punch-ului (vinul cu condimente) creează o atmosferă de Crăciun. Piaţa Rathausplatz devine un ţinut de basm cu 150 de căbănuţe care oferă cadouri de Crăciun, decoraţiuni, dulciuri şi băuturi calde. Copacii din parcul din jurul Primăriei îmbracă şi ei haine festive şi radiază într-o mare de lumini. Nu departe, în piaţa Maria-Theresien se află satul de Crăciun cu peste 60 de standuri care oferă meşteşuguri tradiţionale şi idei de cadouri originale. Piaţa culturală din faţa Palatului Schönbrunn oferă romantism pe un fundal imperial şi este transformată în piaţă a Anul Nou după Crăciun. Pe lângă suvenirurile tradiţionale, aici asişti la concerte de Crăciun şi la workshop-uri pentru copii. Experienţa este cuvântul magic pentru piaţa de Crăciun Riesenradplatz . Există plimbari aventuroase pentru copii, scenete muzicale şi un program de spectacole pline de umor înainte de 6 ianuarie. Noutatea acestui sezon este Piaţa Stephansplatz care va oferi produse de înaltă calitate din Austria. Pieţele sunt deschise între 16 noiembrie şi 6 ianuarie.
Crăciun la Viena, Hoteluri 2-3* – de la 159 Euro/pers., transport cu autocarul, 3 nopţi cazare cu mic dejun, ghid însoţitor. Christian Tour, www.christiantour.ro tel. 021 211 11 39
Praga
Pieţele de Crăciun din Praga, deschise între 30 noiembrie şi 23 decembrie, luminează feeric oraşul şi aduc împreună localnicii şi turiştii care se bucură de spiritul sărbătorilor de iarnă. Atmosferă veselă şi miros apetisant de bunătăţi găseşti în Piaţa Oraşului Vechi şi în Piaţa Wenceslas ( aflate la 5 minute una de alta), dar şi în Piaţa Republicii şi în Piaţa Havel. Acestea sunt deschise zilnic, inclusiv în Ajunul Crăciunului, în ziua de Crăciun şi de Anul Nou. Porneşte într-un tur al căbănuţelor cu produse tradiţionale realizate manual (din sticlă şi bijuterii), dar şi cu dantelă brodată, jucării din lemn, căni , lumânări parfumate şi păpuşi frumos îmbrăcate. În Piaţa Oraşului Vechi, copiii se pot juca cu oi, capre şi un măgar şi pot asista la scena din Bethleem cu Maria, Iosif , pruncul Iisus şi cei Trei Magi. Cel mai impresionant este bradul de Crăciun, adus din nordul Cehiei şi drapat cu o vâlvătaie de lumini. După o sesiune de shopping, opreşte-te pentru o gustare şi încercă neapărat cârnaţii la grătar şi ” trdelník ” – un produs de patiserie pudrat cu zahăr, alături de o cană de vin fiert.
Piaţa de Crăciun de la Praga – de la 215 Euro/pers., transport cu autocarul, 2 nopţi cazare cu mic dejun în Budapesta la hotel 4*, 3 nopţi cazare cu mic dejunîn Praga, ghid însoţitor. Christian Tour, www.christiantour.ro tel. 021 211 11 39