UPDATE ora 12.48: Șoferul ambuanței este cercetat disciplinar, a anunțat joi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti –Ilfov (SABIF), printr-un comunicat de presă, adăugând că instituția a fost anunțată că acesta consumase alcool, relatează News.ro.

„Comisia de disciplină a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABIF) declanşează astăzi, 6 iunie 2024, cercetarea disciplinară în cazul ambulanţierului care a provocat un accident seara trecută, în timp ce se deplasa, în misiune, cu o ambulanţă de transport neasistat. Este vorba despre un ambulanţier care s-a prezentat la serviciu în seara zilei de 05.06.a.c. şi, în timpul unei misiuni, a lovit uşor o persoană fără adăpost din Bucureşti, care traversa neregulamentar strada”, se precizează în comunicat.

De asemenea, va fi verificată activitatea revizorului SABIF care nu l-a testat cu alcooltestul pe ambulanțier la începerea programului.

„Comisia de disciplină va analiza acest caz şi activitatea revizorului SABIF, din tura respectivă, care nu a respectat procedura existentă în ceea ce priveşte testarea şoferilor, cu alcooltestul, la înscrierea în programul de lucru. Precizăm că, la SABIF există procedură operaţională privind testarea cu alcooltestul pentru toţi conducătorii auto la înscrierea în program”, a mai transmis serviciul de ambulanță.

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Potrivit SABIF, ambulanțierul a întârziat miercuri seară cu o jumătate de oră la programul de lucru, date care apar și în foaia de parcurs, iar „din cauza faptului că existau cazuri în aşteptare, revizorul a urgentat intrarea în programul de lucru fără a respecta procedura, respectiv fără a efectua testarea cu alcooltestul, în cazul prezentat”.

„Este inadmisibil consumul de alcool, dar şi neaplicarea procedurilor pe care noi le avem şi pentru care organizăm sesiuni de instruire permanente. Este de notorietate nevoia stringentă de personal suplimentar în cadrul serviciului, având în vedere deficitul de personal cu care ne confruntăm de ani de zile, însă avem proceduri clare care nu pot fi încălcate, indiferent de situaţie”, a declarat dr. Alis Grasu, manager SABIF.

Persoana accidentată de ambulanță este în stare bună și a fost externată.

***

Știre inițială: „La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 22.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Calea Dorobanţi. Conducătorul unei ambulanţe SABIF, în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe Calea Dorobanţi, dinspre șos. Stefan cel Mare către Piaţa Dorobanţi, fără a avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a surprins şi accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure”, a transmis Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”
Recomandări
Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”

Verificarea cu aparatul alcooltest a arătat că șoferul avea 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambulanțierul a fost dus la sediul Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru prelevarea probelor biologice.

Pietonul a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca.

Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și condițiilor în care a avut loc accidentul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
FANATIK.RO
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI