„Ambulanţa transporta o pacientă de la Umbrăreşti care prezenta crize comiţiale, iar în municipiul Tecuci a lovit un bărbat de 62 de ani, care se afla pe trecerea de pietoni. La volan se afla un ambulanţier, în vârstă de 51 de ani, şi am înţeles că ambulanţa nu avea semnalele acustice şi luminoase pornite”, a declarat şeful Serviciului Județean de Ambulanță, Mihai Polinschi.
Acesta a mai spus că bărbatul accidentat a fost preluat imediat în ambulanţa implicată în accident, supus manevrelor de resuscitare şi transportat la spital, însă din păcate a decedat.
„Noi am demarat o anchetă internă în privinţa ambulanţierului şi riscă desfacerea contractului de muncă dacă va fi găsit vinovat. Este regretabil, ambulanţierul lucrează la noi din anul 2000 şi nu ştiu să fi avut vreo abatere”, a declarat şeful SJA, Mihai Polinschi.
În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Este vorba despre un accident rutier, în urma căruia un bărbat aflat pe o trecere de pietoni din municipiul Tecuci a fost lovit de o ambulanţă, iar ulterior el a decedat la spital. Din cercetări, reiese că ambulanţa nu avea semnalele acustice şi luminoase pornite, însă nivelul urgenţei nu impunea acest lucru. S-a deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Iulian Unguru, subcomisar de poliţie în cadrul IPJ Galaţi.
Citește și: EXCLUSIV /”Prizonier” între scenă și scena crimei. Povestea lui Alexandru Ionașc, omul care noaptea e chitarist și ziua polițist!